Monitorul de Suceava

Trotuare și străzi acoperite cu gheață, după ploi și ninsori, urmate de o scădere accentuată a temperaturilor

Cosmin ROMEGA

Fenomenele meteorologice înregistrate la finele săptămânii trecute – ploi, ninsori și o umezeală generalizată (cod galben de duminică până marți inclusiv), urmate de scăderea puternică a temperaturilor, până la minus 9 grade Celsius, au dus la formarea unui strat periculos de gheață pe majoritatea străzilor și trotuarelor municipiului reședință de județ, dar și în alte localități.

Cum în timpul nopții, mai ales după încetarea ninsorii, s-a intervenit în special pe străzile principale, cu utilaje mecanizate, pe străzile secundare și trotuare a început să se intervină dimineața.

În jurul orei 10.00, la curățarea trotuarelor, cu prioritate în zona stațiilor de transport public și a trecerilor de pietoni spre școli, licee și grădinițe, în municipiul Suceava acționau 24 de muncitori, organizați în trei echipe, în paralel acționându-se și cu utilaje de deszăpezire mecanizate pe trotuarele a căror mărime permite accesul acestora.

În condițiile în care sunt de acoperit cu lucrări de îndepărtare a gheții și aruncat cu sare sute de kilometri de străzi și trotuare, operațiunea va mai dura cu siguranță, chiar și în zilele următoare, când temperaturile se mențin negative, încât nu se dezgheață de la sine, ba chiar și intervențiile cu sare și antiderapant își fac efectul mai greu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Ianuarie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.