Monitorul de Suceava

Trei cadre didactice și o elevă, confirmate, sâmbătă, cu Covid-19

Daniela MICUŢARIU

Trei cadre didactice și o elevă au fost confirmate, prin testare RT PCR, că sunt infectate cu noul coronavirus. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, sâmbătă, că este vorba despre o educatoare la Grădinița 1-2-3 din municipiul Suceava, un profesor la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” din Fălticeni și un profesor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului.

De asemenea, o elevă din Vama, care studiază la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, a fost confirmată, sâmbătă, cu noul coronavirus.

Vă reamintim că vineri, 16 octombrie, patru studenți de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, trei elevi din Suceava și Rădăuți și opt cadre didactice au fost depistați cu coronavirus, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă.

Elevii sunt de la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava și de la Colegiul Tehnic Rădăuți.

Au mai fost depistați cu SARS-CoV-2 un profesor de la Colegiul Tehnic Rădăuți, doi profesori – soț și soție, care predau atât la Școala Gimnazială „Ion Barbir” Capu Câmpului, cât și la Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama, un profesor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, un profesor de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, o profesoară de la Școala Gimnazială ”Ion Creangă” Suceava, care predă și la Școala Gimnazială Poiana Micului, o învățătoare de la Școala Gimnazială „Luca Arbure” Arbore și un profesor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Octombrie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.