Monitorul de Suceava Corectată rapid

Trecerea de pietoni de la CN “Ștefan cel Mare”, care se termina într-un zid, a fost refăcută

Cosmin ROMEGA

La nici trei zile de la semnalarea de către viceprimarul Lucian Harșovschi a unei lucrări efectuate greșit de angajații firmei care se ocupă de marcajele rutiere din Suceava, trecerea de pietoni de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare”, care se termina într-un zid, a fost refăcută total, de data aceasta corect, dar și cu elemente suplimentare, care să o facă mai vizibilă.

Acesta a prezentat miercuri noua trecere de pietoni, trasată astfel încât ajunge la trotuar.

“Am avut o poziție luată referitor la acea trecere de pietoni care se termina în zid. Nu știu dacă lucrurile au fost înțelese. Eu am spus în acea informare că în baza modificărilor aduse esplanadei din fața Casei Cărții, a apărut un zid de protecție. Lucrările s-au terminat în decembrie, nu s-a mai putut marca și a rămas ca în primăvară-vară să o refacem așa cum trebuie.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, firma cu care avem contract (licitație avem pe 16.06) a marcat această trecere. Cum au făcut-o… dar s-au mobilizat, au refăcut-o şi arată acum așa – puțin oblic”, a spus Lucian Harșovschi, care a prezentat atât varianta trasată inițial, cât și cea nouă, corectă, avizată și de Poliția Rutieră.

El s-a arătat deranjat de comentariile “veninoase” din mediul online, unde a fost spurcat în toate felurile, deși a semnalat o problemă și a cerut imediat rezolvarea ei de către cei care au greșit.

“Lucrurile s-au rezolvat. A greși este omenește, dar odată ce se rezolvă problemele este bine”, a concluzionat viceprimarul Sucevei.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Iunie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.