Monitorul de Suceava Problemă acută

Traficul din Ardeal spre Suceava, gâtuit de cozi kilometrice la intrarea în Gura Humorului

Florin PAIU

Luna august se resimte din plin în trafic în ceea ce privește aglomerația și, poate paradoxal, pe unul din cele mai importante drumuri naționale se circulă mai greu decât în municipiul Suceava. În după-amiaza zilei de duminică, 11 august, traficul de pe DN 17, care leagă Ardeal de Suceava, s-a gâtuit pe kilometri întregi pe porțiunea intrare în Frasin dinspre Vama și până la ieșirea din Gura Humorului spre Păltinoasa. Oamenii care s-au aflat în trafic în jur de ora 16.00 dar și mai târziu, până spre seară, au parcurs distanța de câțiva kilometri într-o oră și jumătate, chiar și ceva mai mult. Practic, deși vorbim de un drum național, mașinile au stat în coloană minute în șir, cu scurte reprize de înaintare. Așa s-a ajuns ca un drum de la Câmpulung la Suceava, care se parcurge normal în ceva mai mult de o oră, să ajungă la trei ore.

„Să parcurgi 18 kilometri între Vama și Gura Humorului într-o oră și 40 de minute. Asta înseamnă lipsa infrastructurii... Să vă fie rușine, domnilor responsabili de investițiile în Regiunea Moldova”, a scris pe Facebook unul din sucevenii revoltați, Cristian Marian Cioltan.   

Polițiștii de la Formațiunea Rutieră Gura Humorului au constatat că blocajul major se produce pe strada Ștefan cel Mare, pe porțiunea cu câte o bandă, de la intrarea în Humor dinspre Frasin și până la sensul giratoriu din centrul stațiunii. Această porțiune de drum îngustă are de preluat valori extrem de mari de trafic. Singura chestiune care a putut fi pusă în practică a fost ca semafoarele din Gura Humorului să fie trecute pe intermitent în aceste perioade aglomerate, cu sacrificarea traficului de pe străzile secundare. Chiar și așa, valorile de trafic depășesc cu mult capacitatea drumului.

Faptul că problema apare de regulă doar duminica sau când e sărbătoare arată evident că valorile de trafic sunt crescute foarte mult de turiști. Numai dinspre Voroneț sau Mănăstirea Humorului se înregistrează creșteri foarte mari de trafic. Peste aceasta se suprapune traficul semnificativ în plus din luna august, astfel că este de așteptat ca astfel de episoade de aglomerație să se tot repete în următoarele săptămâni, cu un vârf în minivacanța care urmează.

Blocaje se înregistrează și pe sectorul dinspre Păltinoasa spre Gura Humorului, însă nu la același nivel.

Pentru a nu se enerva în trafic sucevenii trebuie să analizeze atent orele la care se deplasează și să evite perioadele de plecare și întoarcere din vacanțele de weekend ori să ocolească foarte mult prin Pasul Palma sau să ia în calcul varianta trenului.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 August 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.