Monitorul de Suceava

Ţigări de contrabandă depozitate într-un fânar

 

O cantitate de aproximativ 1.500 de pachete de ţigări de contrabandă a fost depistată de poliţişti într-un fânar aflat pe raza satului Măgura, comuna Ulma. S-a întâmplat joi, în jurul orei 12.30, când agenţii Postului de Poliţie Ulma, aflaţi în serviciu de patrulare pe un drum comunal, au observat în faţa unui fânar un colet de culoare închisă. În colet se afla un bax de ţigări de provenienţă ucraineană, iar în interiorul fânarului au mai fost identificate încă două baxuri. În total, poliţiştii au numărat 1.456 de pachete de ţigări, evaluate la o valoare de puţin peste 13.000 de lei.

Din verificările ulterioare s-a stabilit că imobilul, care, pe timp de iarnă, este folosit ca fânar, îi aparţine localnicei Ilaria S.. Audiată de poliţişti, aceasta a declarat verbal că nu are habar cum au ajuns ţigările în fânarul de pe proprietatea sa.

Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava se precizează: „Ţigările, în valoare de 13.104 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză se efectuează cercetări faţă de Ilaria S. sub aspectul comiterii infracţiunii de <contrabandă> (deţinere şi depozitare ţigări de contrabandă), cauza urmând a fi soluţionată procedural”.

Cel mai probabil fânarul era folosit ca depozit intermediar pentru transportul ulterior al ţigărilor.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Decembrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.