Monitorul de Suceava Grav

Tânăr de 24 de ani, în comă după un accident rutier

Florin PAIU

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Fundu Moldovei, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava după un accident rutier care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri. Tânărul se afla într-o mașină condusă de fratele său, autoturismul scăpat de sub control intrând violent într-un gard de lemn. Accidentul s-a produs în jurul orei 0.15, pe DN 17A, în comuna Sadova.

Din primele cercetări ale poliției rezultă că șoferul, aflat la volanul unui VW Golf, în timp ce circula pe sensul Sadova-Câmpulung Moldovenesc, a pierdut controlul asupra direcției de mers pe fondul vitezei excesive, mașina intrând pe contrasens și apoi lovind violent un gard.

Personalul medical ajuns la fața locului a constatat că pasagerul din mașină, Andrei T., în vârstă de 24 de ani, este în stare gravă. Tânărul în vârstă de 24 de ani a fost preluat de medicii de la Spitalul Județean Suceava cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral sever, comă profundă, fiind internat pe secția de Neurochirurgie ATI.

De la începutul acestei săptămâni în județ au fost mai multe accidente grave, în care au decedat doi oameni, iar alți doi au fost răniți grav.  



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Iulie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.