Monitorul de Suceava Recrutări

Spitalul Clinic din Suceava a scos la concurs două posturi de medic la Chirurgie vasculară și unul de medic pediatru în UPU

Dana HUMOREANU

Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a scos la concurs încă trei posturi de medic specialist: unul de pediatru la Unitatea de Primiri Urgențe și două în specialitatea Chirurgie vasculară. Medicii pediatri interesați pot depune dosarele de înscriere până pe 28 martie a.c., la ora 12.00. Selecția dosarelor va fi la 1 aprilie, iar proba scrisă și cea clinică vor avea loc la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Iași, în data de 5 aprilie, respectiv 11 aprilie. Rezultatele finale se vor publica în data de 17 aprilie.

Pentru posturile de medici la compartimentul de Chirurgie vasculară dosarele se depun până pe 29 martie, ora 12.00. Selecția dosarelor se va face pe 2 aprilie, proba scrisă și cea clinică vor fi la Spitalul Clinic „Sf. Spiridon” din Iași, în zilele de  8 aprilie, respectiv 12 aprilie. Afișarea rezultatelor finale va fi în data de 18 aprilie.  

La începutul acestui an, spitalului i-au fost deblocate prin memorandum 12 posturi de medic, solicitate în prima parte a anului trecut, în baza necesităților de atunci.  Este vorba despre posturi de medic cardiolog, UPU, Neonatologie, ORL, Neurologie, Chirurgie generală, Chirurgie vasculară, Boli infecțioase și Radiologie intervențională. Pentru o parte a fost deja organizat concurs și posturile s-au ocupat, pentru altele examenele vor avea loc în zilele următoare.

Numărul mic de posturi deblocate în spitale face ca o mare parte din promoția rezidenților care au finalizat pregătirea în anul 2023 să nu-și găsească locul în sistemul medical românesc. Managerul Spitalului Clinic de Urgență din Suceava, dr. Alexandru Calancea, declara recent că foarte puține posturi au fost deblocate prin memorandumul din 2023, ceea ce îi va determina pe tinerii medici să aleagă  sistemul privat de sănătate sau străinătatea pentru a profesa. „În prezent putem ocupa prin concurs doar posturile deblocate prin memorandum sau cele care se vacantează în cursul anului 2024”, a declarat dr. Calancea.

Printre condițiile pe care spitalul le impune viitorilor săi angajați se numără cea de a nu fi fost condamnat definitiv pentru infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea. De asemenea, o altă condiție de înscriere la concurs este că nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de ocupa funcția, de a exercita profesia ori meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior.

Prin memorandumul aprobat de guvern în ședința din 11 ianuarie a.c., pentru spitalele aflate în subordinea autorităților locale, cum este și cazul spitalului din Suceava, aflat în subordinea Consiliului Județean, în toate cele 41 de județe și în municipiul București s-a aprobat organizarea examenelor sau a concursurilor în vederea ocupării a 1.510 posturi de medici (inclusiv stomatologi). Asta în condițiile în care la sfârșitul anului 2023 au finalizat rezidențiatul aproximativ 4.000 de medici, a căror pregătire a costat milioane de euro. Cei mai mulți dintre ei nu se pot angaja însă în spitale publice, deși acestea se confruntă cu acută lipsă de medici, întrucât posturile vacante au fost blocate pentru a reduce cheltuielile bugetare.

Conform măsurilor introduse în 2023 pentru diminuarea deficitului bugetar, instituțiile publice care au nevoie urgentă de personal pot scoate la concurs posturile vacante numai dacă Executivul le aprobă un memorandum prin care angajările sunt argumentate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Martie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.