Monitorul de Suceava Vremea virozelor

Spitalele din judeţ fac faţă cu greu sutelor de copii cu infecţii respiratorii şi pneumonii

Dana HUMOREANU

Infecţiile acute ale căilor respiratorii şi pneumoniile, specifice sezonului rece, au afectat sute de suceveni, în această perioadă. Numai în cursul săptămânii trecute, în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava au fost înregistrate 643 de cazuri de infecţii acute ale căilor acute superioare, dintre care 43 au avut nevoie de internare. Alte 311 cazuri au fost de pneumonii, dintre care 109 au fost internate. Printre pacienţii care au avut nevoie de asistenţă medicală se numără foarte mulţi copii, dintre care 172 cu vârste între 0 şi un an. Șaizeci au fost internaţi. Alţi 196 de copii bolnavi (36 internaţi) sunt din categoria de vârstă 2-4 ani şi 221 (7 internaţi) din categoria de vârstă 5-14 ani.

Din fericire, până acum în judeţ nu s-a înregistrat nici un caz de gripă.

Secţiile de pediatrie ale spitalelor din judeţ au făcut cu greu faţă numărului mare de prezentări şi au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea personalului în Urgenţă şi de paturi disponibile, atât pentru copii, cât şi pentru mamele lor. Șeful secţiei Pediatrie din Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Elena Tătăranu, a declarat că în perioada sărbătorilor au fost zile în care numărul copiilor internaţi a ajuns la 146. „I-am repartizat şi în paturile pentru preşcolari, dar doi pe un pat nu au fost repartizaţi. De două zile a mai scăzut numărul de internări; am ajuns la un grad de ocupare de 98%”, a precizat dr. Tătăranu.

Situaţia ca doi copii să aibă repartizat un singur pat a fost evitată şi în cazul mamelor care s-au internat cu doi copii, fiecare având propriul pat sau pătuţ, chiar dacă în cursul zilei unele mame au preferat ca ambii copii să stea în acelaşi pat.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Ianuarie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.