Monitorul de Suceava Economic

Șoldan consideră că modificările aduse Legii achizițiilor publice vor accelera ritmul dezvoltării comunităților locale

Dan COMAN

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat că Parlamentul a adoptat modificările aduse legilor achizițiilor publice, urmând ca acestea să fie trimise spre promulgare la Președintele României, după care vor fi aplicate. Gheorghe Șoldan s-a numărat printre inițiatorii acestor modificări, el precizând că Legea adoptată de Camera Deputaților este despre accelerarea ritmului dezvoltării comunităților locale, care va fi resimțită de fiecare român. Șoldan a explicat că prin creșterea pragurilor privind valoarea achizițiilor publice directe, proiectele care acum sunt blocate vor fi reluate de îndată. „De asemenea, noi proiecte vor fi demarate mult mai curând decât până acum, prin simplificarea procedurilor. Într-un stat de drept, legea este motor și pentru dezvoltarea locală.  Îmi doresc ca de acum înainte să nu mai vedem șantiere blocate ani la rând, bani aruncați pe lucrări de mântuială ori lucrări blocate din cauza prețurilor crescute la materiale sau execuție”, a afirmat deputatul PSD de Suceava, care a mai adăugat că modificările efectuate în legislația referitoare la achizițiile publice asigură acum un cadru normativ suplu, clar, previzibil și rezolvă blocajele din prezent.

Gheorghe Șoldan a spus că în baza noilor prevederi vor crește pragurile pentru achizițiile directe, respectiv pentru produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 de lei, precum și pentru lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei. Șoldan a mai spus că printre modificările adoptate se mai numără ajustarea prețurilor contractelor în cazul în care piața este afectată de anumite evenimente care cresc ori diminuează indicii de preț relevanți, reducerea termenelor de evaluare a ofertelor, astfel încât procedurile să fie finalizate într-un termen rezonabil, limitarea susţinerii terţului în procedura simplificată, în același timp fiind reglementat și modul de stabilire a ofertei celei mai avantajoase.

„Creșterea pragurilor pentru achizițiile publice directe, în limitele prevăzute de Directiva Europeană, va impulsiona accesarea fondurilor europene, implementarea PNRR, pentru realizarea proiectelor de care este atât de multă nevoie pentru ca România să prospere. Le urez reprezentanților autorităților publice locale spor la treabă și să realizeze cât mai mult din ceea ce și-au propus, pentru a ridica nivelul de trai în localitățile pe care le administrează”, a încheiat Gheorghe Șoldan.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Iunie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.