Monitorul de Suceava Încă una

Societatea Starmod a intrat oficial în faliment

Sandrinio NEAGU

SC Starmod SA Suceava, una dintre ultimele societăţi din perioada comunistă care au supravieţuit capitalismului haotic din România, a tras obloanele. Firma a intrat oficial în faliment la începutul lui 2020, iar salariaţii Starmod au început să-şi depună dosarele pentru a putea încasa indemnizaţia de şomaj.

Mirela Adomnicăi, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, a precizat că până în prezent au depus dosarele de şomaj 50 de persoane, iar la final se pare că vor fi 63 de salariaţi care au lucrat la Starmod până în ultima clipă.

„Din datele pe care le am, cele mai multe persoane care vor intra în şomaj vor îndeplini criteriile pentru pensionare până la finalul perioadei în care vor primi indemnizaţia de şomaj”, a arătat Mirela Adomnicăi.

Starmod a intrat în insolvenţă în cursul anului 2015, iar administratorul judiciar al societăţii a depus la vremea respectivă un plan de reorganizare. Numai că planul nu a funcţionat, astfel încât societatea de confecţii din Suceava a intrat în faliment.

Această perspectivă era previzibilă din ultima parte a anului trecut, restanţele salariale de 2-3 luni faţă de muncitori fiind unul dintre indiciile care conduceau spre această ipoteză a falimentului.

 

Starmod acumulase datorii uriaşe

În urmă cu circa patru ani, când s-a decis aplicarea planului de reorganizare, SC Starmod SA avea datorii uriaşe, mai exact 150.336.411 lei, cu un grad de îndatorare de 92%. La vremea respectivă, societatea de confecţii funcţiona cu peste 300 de angajaţi, dar treptat numărul acestora s-a diminuat constant.

Chiar dacă a fost mai mereu aproape de colaps, firma a reuşit cumva să supravieţuiască. Primele probleme serioase au apărut în 2011, când datoriile acumulate era deja de 144.872.597 de lei, ceea ce a dus doi ani mai târziu la intrarea în insolvenţă.

Starmod nu a fost ocolită de scandaluri, în special din partea foştilor angajaţi, care deţin, prin intermediul Asociaţiei Salariaţilor (PAS), 60% din acţiunile societăţii. O parte dintre aceştia au cerut în mai multe rânduri să le fie returnate acţiunile, dar de fiecare dată s-au trezit cu refuzul directoarei Lidia Sfarti. Acţiunile de protest organizate nu au avut nici un rezultat concret, dar societatea şi-a continuat drumul implacabil spre faliment.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.