Monitorul de Suceava Fotbal internaţional

Sebastian Gheorghe a ajuns la şapte meciuri arbitrate în Arabia Saudită în acest sezon

Gabriel TODERAŞCU

Brigada numărul unu din ţara noastră pe plan internaţional, alcătuită din arădeanul Ovidiu Haţegan, sătmăreanul Octavian Şovre şi suceveanul Sebastian Gheorghe, nu a avut prea mult timp liber după ce s-a întors de la Campionatul Mondial al Cluburilor din Qatar, acolo unde a oficiat trei partide. Cei trei au fost delegaţi la sfârşitul săptămânii la derbiul Superligii Arabiei Saudite, dintre Al Hilal şi Al Wehda. Întâlnirea s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea echipei gazdă, pregătită de Răzvan Lucescu, care a urcat pe primul loc în clasament în urma acestui succes. A fost al şaptelea joc pe care brigada din România l-a arbitrat în acest sezon în Arabia Saudită, dintre care şase în campionat şi unul în Cupa Regelui.
În actuala ediţie a cupelor europene, Haţegan, Şovre şi Gheorghe au mai arbitrat duelul dintre Borussia Dortmund şi Barcelona, din grupele Ligii Campionilor, dar şi confruntarea dintre Rosenborg şi Dinamo Zagreb, contând pentru play-off-ul aceleiaşi competiţii.

De asemenea, în toamnă cei trei au oficiat şi duelul Turcia – Albania, din preliminariile EURO 2020, dar şi confruntarea Istanbul Başakeşhir – AS Roma, din Europa League.

În vârstă de 43 de ani, Sebastian Gheorghe a început arbitrajul încă din perioada adolescenţei, la îndemnul tatălui său, Constantin Gheorghe, şi el fost purtător al ecusonului FIFA. Sebi a debutat în Liga I în urmă cu 13 ani, cu prilejul unui meci între Gloria Bistriţa şi Sportul Studenţesc Bucureşti, iar în anul 2016 a avut şansa de a fi delegat atât la Campionatul European din Franţa, cât şi la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.