Monitorul de Suceava Ordin de protecție

Se poate și așa: femeie evacuată din casă după ce i-a tumefiat ochiul fostului soț

Florin PAIU

Polițiștii de la Vicovu de Sus s-au confruntat cu un caz de violență atipic, în sensul că victima este bărbatul, iar agresor, femeia. E drept, au mai fost din când în când cazuri în care bărbații au sesizat că au fost agresați de femeile din viața lor, însă în acest caz atrage atenția că bărbatul agresat a ajuns la spital cu o leziune occipitală, fiind indiciile unei agresiuni în adevăratul sens al cuvântului. De altfel, polițiștii au ajuns la concluzia că este vorba de un caz în care se impune emiterea unui ordin de restricție.

Miercuri, în jurul orei 20.00, Poliția Vicovu de Sus a fost sesizată prin 112 de un localnic care a anunțat că a fost lovit de fosta soție.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cei doi, deși despărțiți, locuiesc la domiciliul comun.

La fața locului a ajuns și o ambulanță, bărbatul fiind preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, cu diagnosticul de contuzie occipitală.

După ce au discutat cu cei doi, polițiștii au constatat că există un risc iminent în acest caz, astfel că au emis un ordin de protecție. Prin acest ordin, femeii i s-a impus, pentru următoarele 5 zile, păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de bărbat și față de imobil. Implicit, aceasta a trebui să părăsească domiciliul comun.

Polițiștii au deschis și un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie și continuă cercetările.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.