Monitorul de Suceava

Școală de vară a persoanelor diagnosticate cu boala Parkinson, la Sadova

Daniela MICUŢARIU

În perioada 20-25 iunie 2022, la Sadova se desfășoară o Școală de vară a persoanelor diagnosticate cu boala Parkinson, proiect intitulat „Normalitatea din viața mea”. Proiectul este organizat de Asociația bolnavilor de Parkinson și a altor afecțiuni neurologice degenerative „Sufletul lalelelor” din județul Botoșani, alături de STADA M&D SRL România. 22 de persoane diagnosticate cu boala Parkinson (persoane care au participat pe parcursul celor doi ani de pandemie la activitățile online ale Asociației „Sufletul lalelelor”) și specialiști în nutriție, logopedie, kinetoterapie, TAI CHI, QIGONG și psihologie vor participa la frumoasele activități ale proiectului, într-un cadru natural mirific, la Sadova.

STADA România este parte integrantă a grupului STADA Arzneimittel AG, una dintre principalele companii farmaceutice din Germania. STADA are un portofoliu variat, oferind pacienților atât medicamente inovative și generice, medicamente fără prescripție medicală, produse farmaceutice specializate (biosimilare), cât și produse CHC (Customer Health Care). „Îngrijirea sănătății și bunăstării oamenilor este în centrul filozofiei Stada. Alles Gute – Toate Cele Bune! este mai mult decât o urare, ea formulează standardele pe care STADA și le impune în realizarea produselor de calitate și a misiunii pe care și-a asumat-o. Pentru cei care nu știu, STADA M&D SRL ROMÂNIA este reprezentanta care pune la dispoziția medicilor și pacienților din țara noastră tratamentul cu apomorfină și pompa de infuzie continuă cu LECIGON (pompa cu triplă combinație: levodopa, cardidopa și entacaponă)”, au transmis organizatorii proiectului. 

Președinta asociației „Sufletul lalelelor”, Paula Emilia Zagavei, a declarat: „Am străbătut o perioadă grea, cea a pandemiei de Covid-19, o perioadă destul de dificilă mai ales pentru persoanele diagnosticate cu Boala Parkinson sau scleroză multiplă. Au fost doi ani în care starea de sănătate a acestor persoane s-a deteriorat considerabil, în care depresia și anxietatea le-au acaparat existența. Asociația bolnavilor de Parkinson și a altor afecțiuni neurologice degenerative <Sufletul lalelelor> din județul Botoșani a fost alături de beneficiari, mereu la datorie și spunând prezent la nevoile acestora, la orice oră din zi sau din noapte. Pentru persoanele care se iubesc și cărora le pasă ca starea sănătății să nu se degradeze, asociația a organizat în mediul online conferințe, webinarii, întâlniri cu specialiștii din domeniul kinetoterapiei, logopediei, nutriției, psihoterapiei dar și întâlniri online între prieteni”.

Tot ea a completat că, lături de grupul „Laleaua Iașului”, Asociația „Sufletul lalelelor” a organizat întâlniri de TAI CHI, QIGONG și terapie prin râs, dar și două întâlniri suplimentare, desfășurate o singură dată pe lună, cu un logoped din Franța și o întâlnire de mindfulness cu un medic psihiatru. „Am încercat să fim cât mai aproape de aceste persoane care duc în bagajul lor aceste boli crâncene și grele, care nu au leac, ci doar tratament de întreținere. Am încercat să înseninăm viața acestor persoane și mulțumim sponsorilor noștri pentru încredere și susținere. Mulțumim din suflet pentru sponsorizare, mulțumim pentru frumosul dăruit”, a mai spus Paula Emilia Zagavei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Iunie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.