Monitorul de Suceava

Ronnie, mai tare ca ei toți

Doru POPOVICI

Nu încape nicio îndoială că în lumea snooker-ului sunt două lumi: Ronnie O'Sullivan, pe de o parte, și absolut toți ceilalți de cealaltă. Atât în privința performanțelor, unde Ronnie are aproape toate recordurile imaginabile, de la numărul de titluri de campion mondial și cel al turneelor adjudecate, până la numărul de breakuri de peste 100 de puncte și de numărul de breakuri maxime, dar și de cel mai rapid break maxim (reușit în numai 5 minute și 8 secunde, ceea ce este aproape inuman!), până la felul în care execută loviturile atunci când este în formă și are și chef de joc, toate acestea fac din Ronnie nu numai cel mai talentat și spectaculos jucător din istorie, ci și cel mai iubit. Iar asta, în ciuda hachițelor lui interminabile, a fițelor de toate felurile, de la iubiri declarate pentru colegi sau locuri de disputare a turneelor, până la antipatii și dușmănii tot patetice și pe care nu le-a ascuns niciodată. Este dincolo de orice dubiu expresia perfectă a geniului, cu toate nebuniile incluse în această încadrare. Țineți minte că, în urmă cu niște ani (vreo 12-15, nu mai țin minte exact), declaraura totală față de China și de jucătorii chinezi, iar la o conferință de presă de la Beijing, după un turneu unde fusese eliminat în primul tur, i-a zis unui ziarist chinez una din aia băiețeascăde care ți-e rușine și în peluza galeriei lui Dinamo! Numai că,între timp, Ronnie s-a sucit fix cu 180 de grade, devenind fan și suporter al jucătorilor chinezi și al turneelor din China (unde se plătește mult mai bine decât în Anglia) astfel încât acum, pe final de an, a lăsat naibii open-ul Scoției, unde câștigătorul va primi numai 75 000 de lire, și s-a dus la Cancun pentru niște meciuri demonstrative, probabil plătite cala balamuc. Scandal, isterie mondială, amenințări cu suspendarea. Cum să-l suspenzi pe Ronnie!? Așa că s-au schimbat datele de disputare a unor turnee, doar-doar și-o termina Ronnie plimbarea prin China lui cea dragă (!) și-o reveni acasă, măcar pentru Masters-ul de la început de an. Uite-așa s-a dovedit Ronnie mai tare decât tot restul lumii snooker-ului. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Decembrie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.