Monitorul de Suceava Problemă

Risc de accidente din cauza lipsei indicatoarelor de cedare a trecerii, în intersecții din Suceava

Florin PAIU

Problema lipsei indicatorului „Cedează trecerea” la intersecția a două străzi importante din Suceava nu se dovedește a fi una singulară. Fie că au dispărut, fie că au fost date jos în cadrul unor lucrări de reamenajare, aceste indicatoare lipsă duc la confuzii și la risc mare de tamponări sau chiar accidente grave, cu victime.

După cum am arătat în ediția de ieri a ziarului nostru, accidentul petrecut luni după-amiază în municipiul Suceava, la intrarea pe strada Mărășești din Suceava, dinspre primărie, la intersecția cu strada Mihai Viteazul, dinspre Policlinică, în care a fost implicat un autobuz electric de mici dimensiuni al societății de transport public local, a scos în evidență o scăpare importantă în ceea ce privește semnalizarea rutieră. Indicatorul de „Cedează trecerea” de pe strada Mihai Viteazul, considerată secundară, lipsea, astfel că, după legislația rutieră, șoferul autobuzului, deși circula pe strada Mărășești, ar fi trebuit să dea prioritate de dreapta, așa cum se dă într-o intersecție fără alte semne de circulație. Dovadă că problema a fost realizată și cei de la Serviciul de Sistematizare Rutieră din cadrul Primăriei Suceava este că în acel loc a apărut imediat indicatorul „Cedează trecerea”.

 

Problemă similară în centrul Sucevei

O situație similară pe care o putem semnala este în plin centrul Sucevei. Șoferii care circulă pe strada Ciprian Porumbescu (n.r. de la ieșirea din parcarea subterană nr. 2, la sensul giratoriu de la RDS) și ajung la intersecția cu strada Mihai Viteazul nu au indicator de cedare a trecerii. Asta deși cam toți dau prioritate celor care circulă pe strada Mihai Viteazul. În cazul unui accident sau al unei tamponări, însă, se aplică regula priorității de dreapta, adică cei de pe strada Mihai Viteazul ar trebui să dea prioritate.

Dovadă că lipsa indicatorului e o eroare este că de pe strada opusă, 6 Noiembrie, la intersecția cu strada Mihai Viteazul, există indicator de cedare a trecerii.

Aceste probleme de sistematizare și semnalizare rutieră ar trebui urgent analizate de cei de la primărie și de polițiștii de la Biroul Rutier Suceava, pentru a nu se mai ajunge la accidente precum cel cu implicarea autobuzului de mici dimensiuni al TPL ori chiar, Doamne ferește, la ceva mai grav, știut fiind faptul că un impact din lateral, în intersecție, este foarte periculos. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Iulie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.