Monitorul de Suceava

Radu Platon este noul preşedinte al PSD Câmpulung Moldovenesc

 

Membrii organizaţiei PSD din Câmpulung Moldovenesc şi-au ales, ieri, un nou preşedinte, în persoana lui Radu Platon. Şedinţa de alegeri s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza.
De precizat că Radu Platon a asigurat interimatul la şefia PSD Câmpulung Moldovenesc şi înaintea acestor alegeri, în condiţiile în care fostul preşedinte Luigi Piticaru şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte.
În ceea ce-l priveşte pe liderul PSD Suceava, Gavril Mîrza, acesta a declarat că în perioada imediat următoare vor fi finalizate alegerile în toate filialele locale ale acestui partid. Mîrza a spus că în aproximativ 40% dintre organizaţiile locale ale PSD au fost alese structuri de conducere noi.
„Mai avem de organizat alegeri în circa 20 de localităţi, astfel încât în luna aprilie vom termina acest proces. Ultimele alegeri vor fi în cadrul organizaţiei din Suceava a PSD, care se vor desfăşura, cel mai probabil, luna viitoare”, a spus Mîrza.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Martie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.