Monitorul de Suceava 1 Decembrie

Rădăuțenii au marcat Ziua Națională la Monumentul Eroilor din municipiu

Luigi BĂRĂGOIU

Temperatura scăzută, care a fost aproape de 0 grade Celsius, nu a putut să-i oprească pe aproape cinci sute de rădăuțeni să participe, duminică l Decembrie, la festivitățile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României la Monumentul Eroilor de pe bulevardul Bogdan Vodă, din municipiu. În jurul orelor 12.30, un cortegiu format din liderii administrației locale, reprezentanți ai organizațiilor politice din municipiu, consilieri locali, șefii instituțiilor din cadrul Ministerului de Interne, profesori, elevi și purtători de jerbe din flori a plecat din fața sediului administrației locale spre Monumentul Eroilor, din apropierea Mănăstirii Bogdana. La monumentul închinat eroilor neamului, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire. Despre însemnătatea momentului 1 Decembrie 1918 în istoria românilor și despre Ziua Națională, au rostit alocuțiuni primarul municipiului, Nistor Tatar, profesorul de istorie Ionel Mitrofan, col.(r) Simion Sticleț și avocatul Emil Ianuș.

 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Decembrie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.