Monitorul de Suceava Activitate

Proiectul educațional „Micii prieteni”, la Grădinița Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava

Daniela MICUŢARIU

La Grădinița Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava a avut loc  recent o activitate interesantă pentru cei mici, în cadrul proiectului educațional „Micii prieteni”. Preșcolarii de la Grădinița Colegiului Național ”Mihai Eminescu” l-au avut ca oaspete pe comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava, care a desfășurat o activitate de educație rutieră cu copiii suceveni. Preșcolarii au învățat lucruri noi de la specialiști, reguli și norme de circulație, ce evenimente se pot produce în trafic datorită nerespectării regulilor de circulație, cum se traversează strada, cum se circulă pe drumurile publice. La activitate au participat 160 de preșcolari, îndrumați de prof. înv. preșcolar: Gherasim Simona, Diaconescu Mihaela, Mazureac Violeta, Cușnir Cornelia, Cuzenco Lumința, Filipciuc Mădălina, Boghean Amelia, Bolohan Laura, Pinzaru Miruna, Pînzaru Anca, Mititiuc Elena, Rusu Luminița. Prof. Gabriela Cazac, director adjunct la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, a declarat că „astfel de activități vor mai avea loc, iar cei mici vor avea parte de o copilărie lipsită de incidente neplăcute. Educația rutieră reprezintă o latură esențială în integritatea copiilor în civilizația modernă. În acest sens regulile referitoare la traficul pe drumurile publice impuse de societate pietonilor și vehiculelor trebuie cunoscute și respectate cu consecvență și responsabilitate”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Martie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.