Radu LUPAŞCU
Bilanț impresionant de premii acordate participanților Departamentului de Contabilitate, Audit și Finanțe, din cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri (FEAA) a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) la o nouă ediție a European Exhibition of Creativity and Innovation – EUROINVENT –Iași.
Cadrele didactice și doctoranzii departamentului au fost răsplătiți pentru lucrările lor de cercetare cu nu mai puțin de două medalii de argint, trei medalii de bronz și o diplomă de excelență.
Participarea la importanta competiție de profil, ajunsă la cea de a XVII-a ediție și găzduită de Palatul Culturii din Iași, a fost făcută de reprezentanții universității sucevene împreună cu profesori și doctoranzi ai Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM). Expoziția Europeană a Creativității și Inovării – Euroinvent 2025 a beneficiat în acest an de prezența a numeroși cercetători și inventatori din 37 de țări, în competiție fiind înscrise un număr de 640 de proiecte inovatoare.
În urma deliberării juriului internațional, cercetătorii din cadrul FEAA, în colaborare cu cei ai ASEM, au fost răsplătiți cu premii importante. Astfel, o primă medalie de argint a fost atribuită echipei formată din Cojocaru (Bărbieru) Ana-Carolina, Mihăilă Svetlana și Grosu Veronica, pentru cercetarea intitulată „Assessing environmental prcatices as drivers of competritive advantage in Romania and Moldovan companies”. Tot o medalie de argint au primit și echipa formată din Butnaru Ciobotar Alina, Bădicu Galina și Grosu Veronica, pentru cercetarea intitulată “Innovative Intellectual Capital Valuation Model for Enhancing Corporate Sustainability”.
O medalie de bronz a fost revendicatăde echipa formată din Mihăilă Anastasia, Bădicu Galina și Grosu Veronica, pentru cercetarea intitulată ”Functional model of budget-output integration for decision optimization in production entities”, iar o alta tot din bronz a fost acordată echipei formată din Cojocaru Victor, Bădicu Galina și Socoliuc Marian, pentru cercetarea intitulată ”Financial-accounting maturity score in IT entities: an innovative tool for assessing the quality of accounting information”. Cu o medalie de bronz a fost răsplătită și echipa formată din Cristina-Raluca Cernovschi, Svelana Mihăilă, Marius-Sorin Ciubotariu și Veronica Grosu, pentru cercetarea intitulată ”Integrating artificial intelligence and information technologies in internal audit: a holistic approach to risk management and compliance assurance”, iar o diplomă de excelență a fost acordată echipei formată din Macovei Ana-Maria, Pârțachi Ion, Cosmulese Gabriela, pentru cercetarea intitulată ”The role of foreign direct investment in stimulating growth in the context of economic globalization”.
Competiția de la Iași a răsplătit astfel rezultatele muncii de cercetare a reprezentanților FEAA din cadrul USV, aducându-le acestora o recunoaștere internațională și a consolidat relațiile de colaborare științifică cu colegii lor de la ASEM Chișinău, relevând încă o dată un angajament ferm pentru muncă de cercetare a cadrelor didactice din cele două instituții.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.