Monitorul de Suceava

Primul târg pentru spaţiile de birouri

 

Primul târg din România destinat dezvoltatorilor de clădiri de birouri, producătorilor şi comercianţilor de produse, servicii şi tehnologie specifice acestui segment imobiliar va avea loc în luna octombrie la Bucureşti, au anunţat luni organizatorii expoziţiei.

Office Expo se va desfăşura în perioada 23 - 25 octombrie, la World Trade Plaza, şi va reuni dezvoltatori de proiecte de birouri, agenţii imobiliare, companii care oferă servicii specifice pentru infrastructura office, mobilier de birou, echipamente, sisteme de păstrare a banilor, sisteme multimedia şi de prezentare, consumabile, sisteme de securitate, soluţii adiacente, precum curăţenie şi curierat, se arată într-un comunicat al firmei Plus Media.

"Cererea de spaţii office, produse, servicii şi tehnologie de birou a cunoscut o creştere formidabilă în ultimii doi ani, fiind încurajată şi de dezvoltarea explozivă a pieţei de real estate pe sectorul clădirilor de birouri, considerată una dintre cele mai dinamice din economia românească", se precizează în comunicat.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 25 Martie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.