Monitorul de Suceava

Polițistul rutier Alexandru Duțuc, împuternicit șef la Serviciul Permise și Înmatriculări

Florin PAIU

 Ofițerul de poliție rutieră Alexandru Duțuc va prelua oficial funcția de șef al Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava, în urma împuternicirii sale pe post pe o perioadă de șase luni de zile. Subcomisarul Alexandru Duțuc are 38 de ani, iar despre noua sa postură Monitorul de Suceava a scris în exclusivitate de săptămâna trecută. Atunci, era vorba de o propunere în acest sens, care între timp s-a concretizat.  Anunțul oficial privind emiterea ordinului privind împuternicirea ofițerului a fost făcut de prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan. Acesta a anunțat că Alexandru Duțuc are împuternicire la comandă pe o perioadă de șase luni de zile.

”Mi-a lăsat impresia unui om hotărât, un ofițer de poliție care știe ce are de făcut”, a declarat perfectul Alexandru Moldovan. 

Doi ofițeri și doi agenți de poliție vor fi detașați la Serviciul Permise și Înmatriculări, pentru a suplini numărul de examinatori.

Alexandru Duțuc are misiunea de a face ordine în instituția zguduită din temelii în urma anchetei procurorilor de la DNA – Serviciul Teritorial Suceava, privind rețeaua care aduna sume amețitoare din șpăgi pentru înmatriculări sau permise.

Alexandru Cătălin Duţuc, din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Suceava, nu a fost ales întâmplător pentru această funcție. El are o imagine de polițist care aplică legea fără nici o concesie și a instrumentat în ultimii ani dosare complexe pe linie rutieră.

El s-a mai făcut remarcat în ultimii ani prin aplicarea unor amenzi drastice, în special pentru semnalizări defectuoase la lucrări drumuri, care au creat ceva „deranj” la vremea respectivă. Același Duțuc i-a aplicat o amendă inclusiv inspectorului-șef al poliției județene, șeful său direct, e drept sancțiune anulată ulterior de instanțele de judecată.

În septembrie 2018, ofițerul ieșea din nou în evidență cu un protest scris și asumat împotriva șefilor săi și a sistemului incapabil să gestioneze problematica accidentelor grave. Inspectorul principal de poliţie Alexandru Cătălin Duţuc a identificat la acea vreme mai multe cauze care favorizează producerea unor accidente rutiere extrem de grave, soldate cu morţi şi răniţi, și nu a ascuns faptul că „incompetenţa managerială” este una din cauze.
Duțuc are o experiență de peste zece ani în munca de poliție rutieră, cu o pauză de un an, când a ales să plece într-o misiune total atipică, în Sudanul de Sud, o țară în care în 2016 gradul de insecuritate era foarte ridicat, pe fondul unor conflicte interne între două grupuri armate care îşi disputau supremaţia.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Ianuarie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.