Monitorul de Suceava Reparație

Polițistă despăgubită după ce mașina i-a fost distrusă de cea pe care a întrerupt-o dintr-o partidă de sex

Florin PAIU

O polițistă de la Milișăuți, a cărei mașină cu care se deplasa la serviciu a fost avariată grav de o femeie care a acționat din răzbunare, a reușit să obțină despăgubiri pentru daunele suferite, de la Statul Român, în baza legii privind asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri ale polițiștilor. Polițista va fi despăgubită cu suma de 4.400 de lei, cât a reieșit că a suferit daune, în urma unei expertize. Despăgubirile au fost obținute în urma unei acțiuni a Corpului Național al Polițiștilor (CNP), organizația Suceava, fiind aprobate de o comisie din cadrul poliției județene. Având în vedere cine este autoarea, polițista avea șanse zero de a obține despăgubiri, chiar dacă inculpata este trimisă în judecată pentru ultraj.

 

Sesizați de un posibil furt, polițiștii din echipaj au dat peste scene fierbinți

Cazul de ultraj de la Milișăuți s-a petrecut la finele lunii octombrie a anului trecut, fiind relatat în exclusivitate de Monitorul de Suceava.

Pe 27 octombrie 2020, în jurul orei 20.00, Poliția orașului Milișăuți s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie a distrus cu mai multe pietre și cu o pavelă din beton (rămasă pe parbrizul distrus) partea din față a autoturismului Audi A5 aparținând unei tinere agent de poliție de la Milișăuți. O parte din pietre au intrat și prin geamul sediului poliției, s-a mai constatat în urma cercetării criminalistice de la fața locului. Mașina a fost avariată destul de serios, la caroseria din față, în timp ce parbrizul a fost complet distrus. Polițiștii au aflat în scurt timp cine a comis fapta, având și martori în acest sens.

Ulterior s-a stabilit că în aceeași zi, în jur de ora 16.30, echipajul de serviciu de la Poliția Milișăuți a fost sesizat prin 112 de către un localnic că în locuința sa, în timp ce el nu este la domiciliu, se află persoane suspecte, de etnie romă, probabil la furat.

Polițiștii din echipaj ajunși la fața locului (inclusiv agenta căreia i s-au provocat ulterior distrugeri la mașină) au constatat că fiul proprietarului face sex cu o femeie, cea care a atras atenția vecinilor pentru că aceasta nu avea ce căuta în zonă. Femeia, Margareta C., a fost avertizată că nu are ce căuta în acea locuință fără acordul proprietarului și i s-a pus în vedere acest lucru. Femeia nu a reacționat prea bine când i-a văzut pe polițiști și a început să facă scandal.

După acest episod, la aproximativ două ore și jumătate, Margareta C. a venit la sediul Poliției orașului Milișăuți și a provocat distrugerile la mașina polițistei.  Ea a luat de pe jos pietre cu care a aruncat, plină de furie, spre mașina polițistei. A desprins apoi pavela din beton și a aruncat-o în plin în parbrizul autoturismului Audi A5.

Inițial, pe numele acesteia s-a deschis dosar penal pentru distrugere, ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți demarând cercetări pentru ultraj.

Între timp, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, pentru infracțiunea de ultraj.  

Procesul este înregistrat pe rolul Judecătoriei Rădăuți, primul termen fiind stabilit pe 8 martie.

 

Marius Ciotău: ”Deși legea prevede acordarea acestor despăgubiri, obținerea lor nu s-a dovedit a fi tot timpul ușoară, din contră”

Comisarul-șef Marius Ciotău, președintele CNP, organizația Suceava, a detaliat acest subiect al polițiștilor care suferă traume sau pagube pentru că își fac serviciul și nu întotdeauna sunt protejați cum trebuie de Statul Român:

”Corpul național al polițiștilor a reprezentat-o cu succes și pe colega noastră de la Poliția orașului Milișăuți. Deși legea prevede acordarea acestor despăgubiri, obținerea lor nu s-a dovedit a fi tot timpul ușoară, din contră. Avem legi clare, însă comisiile constituite pentru aprobarea despăgubirilor urmează niște proceduri inutile în termene foarte lungi.

Polițistul ar trebui să fie despăgubit în cel mult 15 zile de la producerea pagubei dacă faptă are legătură cu serviciul.

Sunt suficiente probe încă din momentul producerii incidentului pentru ca polițistul să fie despăgubit”.

 

Polițiști cu mașini incendiate, autori necunoscuți și despăgubiri respinse

Nu toți polițiștii sunt la fel de norocoși. Sunt cazuri de incendieri de mașini de polițiști în care autorii nu au fost depistați, iar legătura cu serviciul nu poate fi certificată, în ciuda evidențelor.

”O altă problemă este că dosarele în care bunurile polițiștilor sunt distruse prin incendiere nu sunt înregistrate ca ultraj. Deși se întrunesc toate elementele legale, Parchetul nu înregistrează aceste dosare ca fapte grave de ultraj, ci sunt înregistrate fapte simple de distrugere și aceste fapte au termene mici de prescripție și nici nu se pune accent pe probarea lor”, a declarat Marius Ciotău.

Hotărârea 1083/2008 prevede asigurarea despăgubirilor de viață, sănătate și bunuri ale polițiștilor. Aceștia trebuie însă să demonstreze că pagubele au fost suferite în legătură cu serviciul, iar dacă anchetele procurorilor sunt în impas, înregistrate cu autori necunoscuți, au șanse mici, spre foarte mici.  



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Februarie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.