Monitorul de Suceava Investiții

Pista pentru elicoptere de pe Spitalul de Urgență Suceava va fi finalizată la sfârșitul anului viitor

Dana HUMOREANU

Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va avea pistă de aterizare pentru elicoptere cel mai târziu la sfârșitul anului viitor. Licitația pentru această investiție a fost câștigată de asocierea de firme Loial Impex SRL Suceava-lider de asociere, ABC Development Aviation SRL București și Geiger Transilvania SRL Cristești Mureș, cu o valoare a contractului de 5,81 milioane de lei. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, că semnarea contractului a avut loc în data de 3 septembrie a.c., iar durata de execuție este de 15 luni, respectiv 31 decembrie 2020.

Acesta a arătat că noua structură a spitalului, medicii specialiști, asigurarea unei structuri complexe de specialități medico-chirurgicale și echipamentul de diagnostic și terapie „consolidează statutul de spital județean capabil să acorde asistență medicală de specialitate, inclusiv pentru cazurile grave din județ, care nu pot fi rezolvate de spitalele locale”.

Rîmbu a argumentat că prin construirea heliportului pe terasa spitalului se va dezvolta infrastructura de primiri urgențe la nivel regional și local, „reducând inegalitățile prin îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate”.

„Asigurăm astfel infrastructura de transport pe cale aeriană a pacienților, cu elicopterele SMURD, reducând timpul de răspuns în situații de urgențe medicale. Se evită aglomerarea din traficul rutier și blocajele provocate de accidentele rutiere, inundații sau înzăpeziri pentru deplasarea la locul intervenției, crește gradul de disponibilitate a serviciilor medicale, printr-o mai bună acoperire a teritoriului și asigurăm disponibilitatea de executare a misiunilor aeromedicale 24 de ore din 24.

Preocuparea noastră continuă este organizarea eficientă a serviciilor, modernizarea și dotarea la standarde înalte, în scopul aducerii actului medical la standarde de calitate și eficiență existente în spitalele similare din Comunitatea Europeană”, a subliniat managerul Vasile Rîmbu.

 

La mijlocul anului viitor va fi finalizat și noul Bloc operator

O altă investiție importantă în derulare este supraînălțarea cu un nivel a corpului D pentru construirea a patru noi săli de operație. Necesitatea acestora a fost explicată de Vasile Rîmbu prin creșterea numărului de intervenții chirurgicale, de la 12.258 în anul 2014, la 13.412 intervenții în 2018. Noile săli de operație vor avea dimensiuni mai mari, de aproximativ 60 mp, față de cele existente deoarece specialități precum neurochirurgie, chirurgie vasculară, cardiologie intervențională și ortopedie necesită spații mai mari, precum și spații anexe corespunzătoare Blocului operator.  Lucrările sunt executate de o asociere de patru firme din Iași - Conest SA, Dacorum Grup SRL, Clima Therm Center T SRL și Sam Concept SRL. Valoarea contractului este de 25,39 milioane de lei, cu termen de execuție 30 iunie 2020.

Un termen mai scurt de realizare are reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, atât la spitalul nou, cât și la spitalul vechi, începută în data de 22 iulie a.c. și care trebuie finalizată la 11 ianuarie 2020, de firmele Loial Impex Suceava, Preparatory Work Horodnic și Siacs Măriței. Valoarea contractului este de 4,9 milioane lei. Investiția va asigura independența alimentării cu apă a spitalului, prin sursă proprie de apă prin puțuri la mare adâncime echipate cu pompe submersibile. Noul sistem de alimentare cu apă are prevăzute stație de pompare apă atât pentru consum, cât și stații de pompare apă pentru incendiu interior și exterior, precum și rezervor de acumulare apă, grup electrogen de avarie etc.

În ceea ce privește noul ambulatoriu al spitalului, în curând începe mutarea cabinetelor în noua clădire și va fi dat în folosință în cursul lunii viitoare. Până atunci va fi pusă în funcțiune și fântâna arteziană din fața clădirii principale. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Septembrie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.