Monitorul de Suceava Cultural

Peste 85 de școli din toată țara s-au înscris deja la programul Ora de „Sus inima!”

Daniela MICUŢARIU

Peste 85 de școli din județele Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Buzău, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Suceava, Tulcea și din municipiul București s-au înscris deja la programul Ora de „Sus inima!”, ce se va desfășura online, vineri, 15 ianuarie 2021, de Ziua Culturii Naționale.

Activitățile, la care sunt antrenați peste 2.000 de copii și tineri (după cum ne-a spus inițiatoarea acțiunii culturale, inspectorul școlar Daniela Ceredeev),sunt dintre cele mai diverse și inspiraționale: webinarii cu invitați scriitori și artiști, sesiuni de comunicări, ateliere de creație inspirate din opera eminesciană, galerii digitale de creații artistico-plastice, concursuri de recitare, prezentare de biblioteci virtuale, turul Muzeului virtual Eminescu, vizionarea filmului documentar ,,Pe urmele lui Eminescu la Viena”, dezbateri pe marginea unor file de cronică ale Bisericii Uspenia, locașul unde pruncul Mihai Eminovici a primit Taina Sfântului Botez, prezentarea primei genealogii paterne a poetului Mihai Eminescu, al cărui bunic - Vasile Eminovici - a fost cântăreț bisericesc în satul Călinești Cuparencu - Suceava.

Programul Ora de „Sus inima!” presupune organizarea unei serii de webinarii celebrative simultane, vineri, 15 ianuarie 2021, începând cu ora 16:00, pentru a marca sărbătoarea națională, stabilită prin Legea Nr. 238/7 decembrie 2010, cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic și, ulterior, a unui webinar-sumativ, de la ora 18:00, organizat de IȘJ. „Puteți alege să celebrați împreună cu noi, organizând un webinar propriu și participând la cel organizat de IȘJ Suceava. Putem încerca să trăim împreună bucuria de a ne fi născut în acest neam?Oferiți-vă o astfel de bucurie!”, a completat inspectorul școlar pentru religie, prof. Daniela Ceredeev. Detalii și formular de înscriere: https://forms.gle/3FdTtpzNZaTkfYX17. 

Programul Ora de „Sus inima!” este organizat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, în parteneriat cu sectorul Teologic-Educațional – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Monitorul de Suceava, Televiziunea Intermedia Suceava și NEst-TV Channel.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Ianuarie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.