Monitorul de Suceava

Patriarhul Daniel a sfințit cele șase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului

 

Cele șase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului au fost sfințite, ieri, într-o slujbă oficiată de Patriarhul Daniel, anunță Patriarhia Română, citată de MEDIAFAX. Clopotele urmează să fie montate în turnul „Clopotniță” de pe fațada de vest a noii Catedrale Patriarhale.

"Luni, 3 septembrie 2018, între orele 09:45 – 10:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit slujba de sfințire a celor șase clopote ale Catedralei Naționale, aflate la sol. Acestea urmează să fie montate, în zilele următoare, în turnul „Clopotniță” de pe fațada de vest a noii Catedrale Patriarhale, la o înălțime de 60 de metri, împreună cu structura lor metalică. Sfinţirea exterioară a clopotelor, oficiată astăzi (luni-n.r.), va fi urmată de sfințirea lor interioară şi a clopotniței, după ce acestea vor fi instalate în turnul „Clopotniță”" se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Septembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.