Monitorul de Suceava “Suceava pe bicicletă”

Participare națională și internațională la Bucovina MTB, ediția a II-a

Cosmin ROMEGA

A doua ediție a concursului de ciclism montan Bucovina MTB s-a desfăşurat la final de săptămână, la Pensiunea Acasă în Bucovina din comuna Capu Câmpului. Evenimentul organizat de Asociația sportivă “Suceava pe bicicletă” a adunat aproximativ 200 de participanți din toată țara, dar și persoane care au venit special pentru acest concurs din Italia, Germania și Ungaria.

“A fost un număr mare de participanți, ținând cont de contextul actual. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, în organizarea acestuia implicându-se activ Primăria Capu Câmpului, Consiliul Județean Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava - Bucovina, Inspectoratul de Jandarmi Județean “Bogdan Vodă” Suceava, Serviciul Public Salvamont Suceava - Humor, Inspectoratul Județean de Poliție și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva Direcția Silvică Suceava”, a declarat Andrei Toma, organizator al competiției.

Sponsorii ediției a doua a concursului de ciclism montan (XCM) Bucovina MTB au fost: Ambro Suceava, Primagra, TRUTZI, FlyMusic, CMB Centrul Medical Bucovina, Mobilier Meșteșugit, KronColor Suceava, Darex Auto, Fakir, Phoenix Gem Suceava, Farmacia Oana Maria, Dorna Medical, Bermas Suceava, Tipografia Celestin, Shopping City Suceava, KinetoFamily, iar parteneri media: Monitorul de Suceava, Viva FM, Qstudio, Clubul Fotografilor Suceveni.

Participanții la concursul de ciclism montan Bucovina MTB au avut de ales între trei variante de trasee amenajate de organizatori:

- un traseu lung de 46 km, care se adresează bicicliştilor experimentaţi, datorită coborârilor tehnice și a urcărilor push-bike;

- un traseu scurt de 32 km, adresat bicicliştilor amatori de ture cu nivel mediu de dificultate;

- un traseu de familie de 16 km, care prezintă o dificultate scăzută, întrucât traseul străbate, în mare parte, drumuri forestiere şi poteci de pădure.

 

Câștigătorii celor trei ture ale Bucovina MTB 2020

 

Tura lungă masculin

- categoria de vârstă 15-18 ani: 1. Dudici Denis; 2. Matieș Bogdan; 3. Tarca Daniel Darius.

Categoria de vârstă 19-29 ani: 1. Roman Ionuț; 2. Simin Sergiu Ștefănel.

Categoria de vârstă 30-39 ani: 1. Toma Alin; 2. Visan Ilie Marian.

Categoria de vârstă 40-49 ani: 1. Mihai David; 2. Moisa Iulian 3; Sandu Mugurel.

Tura lungă feminin open:

1. Vasiliu Oana Daniela; 2. Lazăr Liliana.

Tura scurtă masculin:

Categoria de vârstă 15-18 ani: 1. Papp Thomas; 2. Ghencra Mihnea; 3. Căpșuneac Gabriel.

Categoria de vârstă 19-29 ani: 1. Pintea Vlad Valentin; 2. Juncu Ioan; 3. Abălașei Valentin.

Categoria de vârstă 30-39 ani: 1. Girigan Vlăduț Dumitru; 2. Țăran Vali; 3. Băiceanu Ștefan.

Categoria de vârstă 40-49 ani: 1. Bogza Dragoș; 2. Stehl Dragoș; 3. Vasiliu Alexandru.

Categoria de vârstă 50-59 ani: 1. Andreea Lorusso (Italia); 2. Olar Nicolae; 3. Țăran Viorel.

Tura scurtă feminin open:

1.Vasile Elena Loredana; 2. Marin Ștefania; 3. Cojocaru Daniela.

Tura Family: 1. Voinea Nicholas; 2. Baboi Robert Ioan; 3. Marcu Marian Alexandru.

Singurul membru al Asociației “Suceava pe bicicletă” care a urcat pe podium a fost Vlăduț Dumitru Girigan, locul 1 la tura scurtă, categoria de vârstă 30-39 ani.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Septembrie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.