Monitorul de Suceava

O perspectivă creștină asupra lumii

 

Dacă privim istoria creștinismului vom observa că aceasta se prezintă în ansamblul ei, de la început și până în zilele noastre, ca un parcurs al frumuseții și al elevației care a izbutit, prin unirea celor mai înalte calități ale sufletului omenesc cu harul dumnezeiesc, să creeze cea mai reprezentativă civilizație a omenirii, în care omul și-a putut afla sensul și demnitatea pentru care a fost creat de Dumnezeu. În ciuda acestor lucruri am ajuns să asistăm în zilele noastre, prin demersul concertat al unor orga­nizații ce se revendică curentului neomarxist, la o denigrare fără precedent a învățăturii și a cre­dinței creștine. Nu discutăm aici despre anumite fapte omenești izolate și criticabile, ci de însăși învățătura revelată a creștinis­mului. Și, în mod cu totul nefiresc, în acest caz creștinismul nu e contestat din cauza vreunei slăbiciuni a principiilor sale de bază, ci este cerută pur și simplu eliminarea acestuia din viața publică, întrucât simpla prezență a simbolurilor și a manifestărilor creștine în societate ar leza, chipurile, conștiin­ța unor grupuri minoritare care, potrivit învăță­turii dumnezeiești a Bisericii, se află în păcat. Iar după cum se știe, pentru conști­in­ța creștină păcatul este acel element coroziv ce denaturează în­săși firea omului și întrerupe legă­tura cu Hristos, Dăruitorul vieții.

 

”Frumusețea va mântui lumea”

Analizând chiar superficial mediul actual de orientare neo­marxistă dintr-o perspectivă axiologică, nu poți să nu constați faptul că nici unul dintre promotorii noilor ideologii nu a fost ­auzit prezentându-și ideile în termeni pozitivi și superiori precum: frumu­sețe, iubire, altruism, jertfă etc. Ci mai ales sub forma unor revendicări radicale bazate pe formulări ambigue și uneori chiar neinteligibile precum: promovarea legitimului, a toleranței, eliminarea stereotipurilor de gen, necesitatea schimbării și a impunerii convingerilor proprii în fața retrograzilor, dreptul suveran de a întrerupe chiar viața, în numele intangibil al ideologiei etc.

Iată, prin urmare, că în ciuda istoriei care descoperă valoarea superioară a creștinismului și a prezentului care arată incon­sis­tența și chiar agresivitatea ideologiilor moderne nihiliste, omul profan respinge creștinis­mul nu pe temeiul vreunei evaluări obiective, nici pentru a promova anumite valori mai înalte - dacă ar putea exista valori superioare celor crești­ne! -, ci pe baza propriei formații și încli­na­ții ideologice. Iar această stare de fapt oglin­dește în chip limpede adevărul netrecător al Scripturii care afirmă că: „Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește” (1 Cor.2, 14).

Așadar, societatea modernă care respinge creștinismul nu o face pe baza unei cunoașteri a acestuia, ci din pricina unei lipse fundamentale a ei, anume absența elementului duhovnicesc din viața socie­tății seculare. Or, tocmai această neputință îl împinge pe omul profan să se ridice împotriva Duhului lui Dumnezeu, Care și pe creștini îi animă, amăgindu-se că prin eliminarea prezenței creștine din spațiul public va putea elimina și semnalul conștiinței proprii asupra nefirescului unei vieți trăite în răspăr cu datul său existențial.

Nu putem încheia aceste scurte reflecții asupra anumitor realități contemporane problematice fără să amintim rolul determinant jucat de instituția căsătoriei creștine în conservarea firii neamului omenesc și în promovarea valorilor civilizatorii izvorâte din matricea tradiției creștine. Astfel, toată pacea lumii și frumusețea perenă a omenirii sunt indisolubil legate de funcțio­narea normală a căsătoriei și a armoniei din sânul familiei. De aceea, dacă lumea de astăzi este cu adevărat în căutarea unei soluții viabile a existenței în comunitate, aceasta nu poate veni decât din recursul recuperator la cele mai înalte valori și calități umane, care sunt prin excelență caracteristice tradiției creștine. Aceasta întrucât omul nu se va putea exprima la nesfârșit și nici împlini prin revendicări nihiliste, pentru că undeva în adâncul său, deși acoperită de ispitele duhului lumii profane, el are o înclinație ontologică spre iubire și fru­musețe. Iar în acest sens, putem și noi afirma, parafrazându-l pe Dostoievski, că în cele din urmă „frumusețea va mântui lumea”. Și, de asemenea, nu trebuie să se uite că o parte din această frumusețe definitorie pentru omenire se află ascunsă în căsătoria creștină dintre un bărbat și o femeie. (Arhim. Mihail Daniliuc, Ziarul Lumina)



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Septembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.