Monitorul de Suceava Festivitate

Noul sediu al Seminarului Teologic Liceal ”Mitropolitul Dosoftei”, inaugurat ieri, la început de an școlar

Radu LUPAŞCU

Luni la prânz, în prima zi a noului an școlar, a avut loc sfințirea și deschiderea oficială a noii clădiri a Seminarului Teologic Liceal ”Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. Realizat într-un timp record de mai puțin de 15 luni de zile, Corpul A, care reprezintă Școala Seminar Teologic și are o suprafață desfășurată de circa 850 de metri pătrați, beneficiază de spații generoase pentru sălile de clasă, laboratoare și alte spații de învățământ, în care își vor desfășura activitatea elevii seminarului teologic sucevean.

 

După deschiderea oficială a urmat slujba de sfințire a sediului seminarului

La festivitate au fost prezenți preoți din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, înalte feţe bisericeşti, parlamentari, reprezentanți ai autorităților locale, alături de elevii seminarului și părinții acestora. Panglica inaugurală a fost tăiată la intrarea în noul sediu de către ÎPS Pimen, împreună cu primarul Ion Lungu și Gheorghe Lazăr, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Suceava. Festivitatea a fost urmată de o slujbă de sfințire oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Damaschin Dorneanul. În jurul preoților s-au adunat într-un frumos cor elevii seminarului, fiind făcute urări tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect. Acestora a ținut să le mulțumească ÎPS Pimen, care a transmis la finalul slujbei: ”Pentru realizarea acestei frumoase și trainice clădiri am primit sprijin de la guvern, de la autoritățile locale și de la alte instituții, cărora le mulțumim, odată cu recunoștința adusă muncitorilor, inginerilor, arhitecților care au lucrat cu multă cumințenie și liniște, făcând lucrări de calitate. Mulțumim lui Dumnezeu și îl rugăm să ne dea răbdare, râvna cea bună, ascultare și tot ceea ce zidește sufletește și ne păstrează în duhul unității de credință și de neam.” Cuvântul său a fost continuat de primarul Ion Lungu, care a subliniat în alocuțiunea sa că: ”Este un moment important pentru Biserica Ortodoxă, dar deopotrivă și pentru comunitatea locală, când seminarul la Suceava și-a găsit în sfârșit casa sa, după ce a fost găzduit vremelnic în atâtea alte sedii. Astăzi avem o casă nouă a seminarului și trebuie să le mulțumesc tuturor celor care au făcut eforturi și în primul rând Înalt Preasfinției Voastre Pimen, care ați fost sufletul acestui proiect. Acești tineri, care și-au ales calea de a-l sluji pe Dumnezeu, trebuie să aibă o educație aleasă, iar toți cei care sunt în această echipă, de la elevi, profesori, părinți, autoritate locală, trebuie să continuăm să creăm aceste condiții bune pentru învățătură și educație.” Au urmat câteva cuvinte de mulțumire și urări făcute copiilor la început de an de către senatorii Ioan Stan, Virginel Ioardache, precum și de inspectorul general al IȘJ Suceava, Gheorghe Lazăr. Noile spații de învățământ, confortabile și luminoase, au fost în final sfințite cu agheasmă de către reprezentanții arhiepiscopiei.

 

Clădirea căminului pentru elevii seminarului va fi finalizată în anul următor

Întregul ansamblu al seminarului se va întinde pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați și va cuprinde un număr de 4 clădiri cu funcțiuni mixte, legate printr-un modern portic de sticlă, terenuri de sport, parcări și multe spații verzi. Întreaga construcție se va finaliza în mai multe etape, pe durata a 3 ani de zile. Proiectul a fost elaborat de S.C. Arhitectura, Grafica, Design SRL Suceava aparținând arhitectului Constantin Gorcea, iar contractul pentru realizarea lucrărilor a fost încheiat cu  S.C. General Construct SRL din Suceava. Consilierul economic al Arhiepiscopiei, părintele Gheorghe Saftiuc, ne-a relatat: ”Construcția corpului A va fi urmată de o parte din corpul C, reprezentat de căminul internat, și corpul D, cantina, după care urmează o altă etapă în care se vor finaliza partea a doua a internatului (C) și Capela seminarului (B). Va fi cea mai frumoasă școală teologică din țară, după cum arată și acest proiect. Legătura între școală, cămin și cantină se va face printr-un portic de sticlă care va avea și o clopotniță într-un colț, fiind înconjurat de mult spațiu verde. Biserica va avea la demisol bibliotecă cu 200 de locuri, paraclisul propriu-zis fiind la parterul clădirii". Acest spațiu generos va putea fi fructificat de către Arhiepiscopie și pe timpul verii, având în vedere cele 120 de locuri de cazare, care ar putea fi folosite în scopuri filantropice, culturale sau religioase, pentru pelerinii ajunși în zonă.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Septembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.