Monitorul de Suceava Debut

Noul an şcolar a început în municipiul Fălticeni pentru peste 7.200 de elevi şi preşcolari

Stelian BORHAN

Peste 7.200 de elevi şi preşcolari, îndrumaţi de peste 400 de cadre didactice, au început luni, 13 septembrie, cursurile în cele şapte grădiniţe cu program normal şi prelungit, o grădiniţă specială, patru şcoli gimnaziale şi trei licee din municipiul Fălticeni. La fiecare unitate de învăţământ festivitatea de deschidere a început cu intonarea Imnului naţional „Deşteaptă-te, române”, cu oficierea de slujbe religioase şi citirea de rugăciuni speciale pentru elevi de către preoţii parohi sau preoţii profesori. Înainte ca reprezentanţii autorităţilor locale – primarul Cătălin Coman şi administratorul public Alexandru Rădulescu, reprezentanţii Poliţiei Municipiului Fălticeni şi conducerile unităţilor de învăţământ să se adreseze elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, preoţii i-au stropit pe cei prezenţi cu apă sfinţită.

Festivităţile de deschidere a noului an şcolar s-au desfăşurat pe terenurile de sport sau în curţile unităţilor de învăţământ, la ore diferite pentru învăţământul primar şi cel gimnazial, elevii claselor a X-a, a XI-a și a XII-a întâlnindu-se cu profesorii diriginți direct în sălile de clasă.  

„Cu multe măsuri, ordine, ordonanțe, proceduri, temeri, anul şcolar începe pe 13 septembrie, tot cu zâmbetul ascuns sub mască, dar cu multă speranță şi dorința de normalitate.

Stimaţi părinţi, sperăm că veți înțelege corect deciziile și restricțiile impuse, iar interdicția de a întra în școală nu o veți primi ca pe o frustrare, ci ca pe un semn al grijii pentru siguranța copiilor dumneavoastră. Manifestați-vă grija și protecția nu doar pentru copilul dumneavoastră, ci față de toți copiii pe care-i întâlniți. Vă dorim un an școlar în care răbdarea, toleranța, sănătatea și încrederea să vă fie aliați. Împreună vom reuşi!

Dragi elevi, rolul vostru este de a privi cu optimism doar spre viitor, doar înainte. Învățați, preocupați-vă de dezvoltarea voastră și folosiți timpul pentru a vă descoperi și progresa. Lăsați grijile în seama adulților, dar aveți grijă să respectați regulile, pentru că doar așa putem fi împreună pentru a ne bucura unii de alții.

Dragi colegi, de dragul copiilor și al profesiei, urmează iarăși să ne avântăm într-o perioadă în care trebuie să fim concomitent cadru didactic, medic, părinte, prieten, consilier, într-un cuvânt supraoameni. Ați dovedit deja de anul trecut că sunteți în stare, așa că nu vă dorim decât sănătate pentru că determinare și profesionalism aveți din plin. Vă admirăm și vă mulțumim!

Dragi colegi care alcătuiți personalul auxiliar și nedidactic, îndreptăm spre dumneavoastră gândurile noastre de recunoștință și mulțumire pentru grija și efortul constant de a ne desfășura activitatea în cele mai bune condiții logistice, materiale și de siguranță”, a fost mesajul echipei manageriale a Şcolii Gimnaziale „Ion Irimescu”.

 

Condiţii mai bune în şcoli

În cele trei luni de vară, în toate cele 11 unităţi de învăţământ din Fălticeni s-au investit din buget pentru a se asigura noi dotări, lucrări de modernizare, s-au efectuat curăţenie generală, dezinsecţie şi deratizare generală, igienizare şi dezinfecţie a spaţiilor, fiind terminate toate activităţile de consolidări, reparaţii şi construcţii care ar putea afecta procesul educaţional.

În toate unităţile de învăţământ s-a făcut aprovizionarea cu materiale de curăţenie pentru spaţii şi suprafeţe, materiale dezinfectante, săpun pentru mâini şi măşti faciale de protecţie în conformitate cu măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar din perioada pandemiei COVID-19. 

Există un parteneriat extrem de strâns între şcoală, Consiliul Local şi Primăria Fălticeni. Trăim vremuri nu foarte plăcute, cu această pandemie. Suntem cu mască, nu ne convine, dar unde este lege nu-i tocmeală. Ne pregătim să avem un an şcolar cu prezenţă fizică, ceea ce este foarte important, pentru că, din păcate, am pierdut anul trecut o bună perioadă din timp cu sistemul acesta online. Noi suntem pregătiţi şi pentru varianta cealaltă, chiar dacă nu ne-o dorim. Primăria Fălticeni a semnat şi implementează un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 92 miliarde de lei vechi (9,2 milioane de lei), pentru achiziţia a 6.450 de tablete şi 350 de laptopuri, astfel încât fiecare elev din Fălticeni, fie că este vorba despre şcoală gimnazială sau liceu, va avea propria tabletă, iar fiecare coleg profesor va avea laptop. Toate acestea se vor întâmpla în această toamnă, după ce finalizăm procedurile birocratice în ceea ce priveşte achiziţia. Vreau să vă urez un an şcolar plin de realizări, de împliniri, multă sănătate. Să ne revedem la sfârşitul acestui an cu rezultate foarte bune în activitatea şcolară, în activităţile extraşcolare. Colegilor mei profesori le urez multă răbdare şi putere”, a fost mesajul primarului Cătălin Coman.

 

Performanţa şcolară va fi răsplătită

Alexandru Rădulescu, fost profesor la Colegiul „Nicu Gane” şi la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, a dorit să participe la deschiderea noului an şcolar în toate unităţile de învăţământ din municipiu. Administratorul Public al municipiului Fălticeni a fost emoţionat atunci când a păşit în colegiul unde şi-a petrecut cea mai frumoasă parte a carierei sale profesionale, „Nicu Gane”. La toate şcolile, Alexandru Rădulescu i-a felicit în primul rând pe cei care au câştigat concursurile şcolare, i-a îndemnat să înveţe pentru că şi anul viitor, în luna iulie, de Zilele Municipiului Fălticeni, performanţa şcolară va fi răsplătită de municipalitate.

Alexandru Rădulescu a apreciat eforturile depuse pentru a oferi cele mai bune condiţii de studiu, cele mai bune clase, cea mai bună dotare pentru a se asigura un învăţământ modern, de calitate, la toate disciplinele şi pentru asigurarea unui corp profesoral bine pregătit, animat de dragostea pentru profesie şi pentru copii.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Septembrie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.