Monitorul de Suceava Să vezi şi să nu crezi!

„Ne-ar lua limba înapoi!”

Mircea Radu IACOBAN

15 ianuarie este Ziua Culturii Române şi ziua naşterii lui Mihai Eminescu. Ce emisiuni anunţă programele TV? Pe TVR 1, un serial rusesc. La PRO TV, un film american de aventuri, urmat de un altul de aceeaşi factură, cu împuşcături în junglă (Jean-Claude Van Damme & comp.). La Antena 1, un show culinar intitulat „Chefi la cuţite” şi „Xtra Night Show” cu Dan Capatos. Pro TV 2 ne oferă un film turcesc. Rezumatul filmului de la TVR 2: „Wrestler-ul Walter participă la procesul bărbatului acuzat de moartea surorii sale. El o cunoaşte pe Linda, al cărui soţ a fost şi el ucis”. Naţional TV ne invită să urmărim un serial indian... şi tot aşa înainte. Nici o emisiune... barem de sămânţă dedicată lui Eminescu, nici un film românesc de Ziua Culturii Române! (Noroc de lungmetrajul nostru „Un bulgăre de humă”, programat de TVR şi de TVR Internaţional, însă cu două zile înainte, la 13 ianuarie – cum ar veni, într-un fel de matineu...)

*

Amintire: de ziua naşterii lui Nichita Stănescu, eram cu toţii, la Iaşi, la „Junimea”, cu prilejul lansării romanului lui Nicolae Breban „Bunavestire”, şi ne bucuram răsfoind câteva noi apariţii în colecţia „Eminesciana”. Cum eram, toţi, într-o stare uşor euforică, cineva a trântit o întrebare naiv-comică: „Oare ce ar spune Eminescu dacă ne-ar vedea acum?” Răspunsul mustrător al lui Nichita a fost năucitor: „Ne-ar lua limba înapoi!”

*

„Dacă Eminescu ar fi murit la Tbilisi, aţi fi fost îndreptăţiţi să propuneţi ridicarea unui monument al Luceafărului poeziei în capitala Georgiei. Pe Gabaşvili, ca poet liric clasic, noi, georgienii, îl preţuim tot aşa precum voi, românii, îl preţuiţi pe Eminescu. A murit la Iaşi, în 1791, şi piatra de mormânt i s-a păstrat intactă. Hai să încercăm să-i ridicăm o statuie.” Aşa ne vorbea în 1974, când proiectam apariţia cărţii lui „Besiki” la „Junimea”, profesoara Fani Gingihaşvili, fondatoarea cursului de limbă şi civilizaţie română la Tbilisi (1962). Şi iată că, în sfârşit, statuia lui Besiki, dăltuită de sculptorul gruzin Maisuradze, a urcat pe soclu! Va fi dezvelită oficial la 24 ianuarie, prilej cu care este anunţată participarea onorantă a unor personalităţi cu nume rezonante în viaţa culturală şi politică a României şi Georgiei. Va fi reeditată şi „Oştile tristeţii”, cartea de poezie a lui Besiki publicată la Iaşi în urmă cu mai bine de trei decenii.

*

Sora lui Eminescu, Aglae, născută în 1852, a locuit câţiva ani la Suceava. Primul ei soţ, Ion Drogli, fusese numit prin Decret kesaro-crăiesc inspector districtual peste Suceava şi Câmpulung. Oraşul Suceava începea să aibă o animată viaţă muzicală şi teatrală, despre care au scris în amănunţime Victor Morariu, Rudolf Gassauer, Liviu Rusu. Printre animatori s-a numărat şi Aglae, atestarea înzestrării artistice a sorei lui Eminescu avea s-o certifice şi Titu Maiorescu, care nota în Jurnalul său (după ce văzuse spectacolul „Florin şi Florica”): „Excelentă şi în unele pasagii de o ştrengărească drăgălăşie, sora poetului, Doamna Drogli”. La una din aceste reprezentaţii, Eminescu şi-a adus contribuţia în calitate de sufleor. După moartea soţului, mutată la Cernăuţi, Aglae, care nu mai avea de mult „ştrengăreasca drăgălăşie”, se căsătoreşte cu un „von” urât şi dizgraţios, dar... von. Aglae a fost răpusă la 48 de ani de „morbus Basedovi”, cum scrie în „Librex mortuorum” de la Cernăuţi. După o înmormântare grăbită, osemintele i-au fost mutate în cavoul aristocraticului ei soţ. De unde autorităţile de la Cernăuţi au găsit de cuviinţă să le scoată, cavoul fiind revândut unui potentat local...

*

La trecuta celebrare a Sfintei Parascheva am întâlnit în preajma Mitropoliei un grup de săteni, în frunte cu blagocinul, veniţi din Boian („Din Boian la Vatra Dornei...”). O bătrânică rămânea mereu în urma cârdului, săltând greoi cu cele două cârje sprijinite în subţiori. O-ntreb: „Nu ţi-a fost greu, maică, să porneşti la drum lung în cârje?” Tace, mă cântăreşte şi-mi răspunde doar pe jumătate: „M-am gândit să nu mor până când...” Insist: „până când ce?” „Ei, asta a fost tot.” O fi vrut să spună „până când nu mi-oi vedea ţara.” Dar n-a spus-o. Or fi rămas spaimele vechi, s-or fi încuibat altele noi...

*

După cum, poate, cititorii au observat, rubrica noastră apare, începând cu această săptămână, lunea, miercurea şi vinerea.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Ianuarie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.