Monitorul de Suceava Hotărâre

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat eliminarea pragului de vaccinare de 60% a personalului din învățământ

Daniela MICUŢARIU

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat joi, 13 ianuarie, eliminarea pragului de vaccinare de 60% a personalului din învățământ, măsură ce s-a luat printr-o hotărâre CNSU, după două luni de funcționare. „Pragul de 60% vaccinare în rândul angajaților din învățământ a fost un indicator foarte bun atâta timp cât el a putut să accelereze procesul de vaccinare al personalului din învățământ. (…) Suntem la peste 70% grad de vaccinare a personalului din învățământ. Dar acum, odată cu specificul acestei variante, Omicron, care din păcate afectează și persoanele vaccinate, din fericire persoanele vaccinate nu dezvoltă forme grave, a fost necesară schimbarea strategiei cu privire la modul de funcționare a școlilor”, a declarat joi ministrul Sorin Cîmpeanu, conform Edupedu.ro, care a  completat și faptul că a primit mai multe semnale din țară, „de la școli și grădinițe în care rata de vaccinare este de 54, 56, 58% și nu ar fi putut funcționa luni cu prezență fizică, în schimb școala de lângă, cu o rata de vaccinare de 61%, cu diferențe nesemnificative, ar fi putut funcționa”.

Până în prezent, deschiderea școlilor cu prezență fizică era condiționată de rata de vaccinare a profesorilor, dacă era peste 60% într-o unitate de învățământ, și de incidența cazurilor Covid-19 în oraș (școlile treceau la educație online la o rată de 3 cazuri la mia de locuitori). Aceste criterii nu mai apar în noile scenarii aprobate de CNSU.

 

Două scenarii

În aceste condiții, Ministerul Educației a schimbat abordarea, astfel că, spune Cîmpeanu, „este important să nu se pună o presiune pe paturile din spitale, destinate pacienților COVID. Acest lucru este apreciat, la propunerea Ministerului Sănătății, agreată de Ministerul Educației, ca indicatorul să fie 75% grad de ocupare a paturilor destinate pacienților COVID. În județele în care e depășită această valoare de 75% cu siguranță avem o mare problemă și avem un risc de intrare într-un blocaj cu privire la capacitatea de spitalizare și atunci e nevoie să facem orice pentru a nu bloca spitalele. În acest condiții, se impune și intrarea în online a școlilor și grădinițelor în județul respectiv”.

Joi s-au hotărât scenariile de funcționare a școlilor: Scenariul 1: Prezență fizică – rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID este de cel mult 75%; Școală online timp de 10 zile la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal. Scenariul 2: Școală online – rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 e peste 75%; Revenirea la școală cu prezență fizică numai după ce rata de ocupare scade sub 70% la nivel județean.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat: „Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de joi, 13 ianuarie 2022, Hotărârea numărul 3 pentru abilitarea Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii pentru modificarea Ordinului comun nr. 5.338/2.015/01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în sensul permiterii desfăşurării cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe, în funcţie de rata de ocupare la nivel judeţean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor COVID-19”.

Hotărâre:

Art.1 - Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.338/2.015/01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările și completările ulterioare, în sensul prevederii următoarelor scenarii:

a) desfășurarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este de cel mult 75%;

b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este mai mare de 75%;

c) reluarea cursurilor cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 a fost mai mare de 75%, numai după ce aceasta scade sub 70% la nivel județean;

d) instituirea, în sarcina direcțiilor județene de sănătate publică și a municipiului București, a obligației de publicare pe site-ul propriu a ratei de ocupare a paturilor în fiecare săptămână, având ca zi de referință ziua de joi, pe baza datelor existente în platforma „Alerte MS”.

e) suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru o perioadă de 10 zile la nivelul unităților de învățământ preuniversitar/conexe, la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.