Monitorul de Suceava Incendiu

Mansarda unei case, distrusă de un incendiu

Sandrinio NEAGU

Mansarda unei case din Mitocu Dragomirnei a fost distrusă duminică după-amiază într-un incendiu care a plecat de la un coș de fum neprotejat. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au trimis la fața locului două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului locuinței, corp comun cu garajul gospodăriei, cu pericol de propagare la întreaga construcție.

Focul a distrus planșeul, pardoseala, mobilierul din mansardă, aparatură electrocasnică și alte bunuri, dar și 240 de metri pătrați din acoperiș. Pentru a stinge incendiul, pompierii au avut nevoie de mai bine de trei ore. În afara pagubelor materiale nu au fost victime sau persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Februarie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.