Monitorul de Suceava Sănătate

Localnicii din Dorna Candrenilor, consultați și investigați gratuit de voluntari ai Crucii Roșii, cu „Caravana de Bine”

Dana HUMOREANU

Localnicii din comuna Dorna Candrenilor au beneficiat, timp de două zile, de consultații și investigații gratuite, acordate de „o echipă numeroasă de oameni inimoși din București și Suceava - medici, asistenți medicali, stomatologi, voluntari și personal angajat al Crucii Roșii Române”, după cum a declarat președintele Crucii Roșii Vatra Dorna, Petru Ariciuc.

„Caravana de Bine” a Crucii Roșii Române, căreia i s-a alăturat Asociația Merci Charity Boutique, cu cabinetul său stomatologic mobil, a ajuns marți în județul Suceava și s-a instalat la Căminul Cultural din Dorna Candrenilor. Locuitorii au avut astfel acces  gratuit la consultații medicale pentru cardiologie – EKG, medicina internă– ecograf, oftalmologie, diabetologie, pediatrie, prevenire și tratament stomatologic pentru copii și măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei.

Primarul din Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, a declarat că în prima zi, marți, au fost consultați 105 oameni, dintre care 25 de copii, iar a doua zi, până la amiază, fuseseră consultați alți aproximativ 50 de oameni. Dănuț Candrea a relatat că uneia dintre persoanele consultate medicii i-au descoperit un infarct „dus pe picioare” și au solicitat imediat o ambulanță pentru internare în spital și tratament de specialitate. „Este excelentă inițiativa Crucii Roșii. Le mulțumesc domnului Petru Ariciuc și doamnei Raluca Buzea, manager proiecte Educaţie pentru Sănătate de la Crucea Roşie România pentru că au ales comuna noastră pentru Caravana de Bine”, a afirmat primarul.

Președintele filialei Crucea Roșie Vatra Dornei, Petru Ariciuc, a spus că alegerea comunei Dorna Candrenilor s-a făcut pe baza unor criterii care să ajute la investigarea stării de sănătate a populației post-Covid-19. Printre acestea se numără rata de vaccinare anticovid sub 30% și existența unei școli cu peste 100 de elevi. A contat, de asemenea, buna colaborare, de-a lungul timpului, dintre autoritățile locale și Crucea Roșie.

„Caravana de Bine” face parte din campania națională de promovare a sănătății în comunitățile rurale și este implementată de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al organizației United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Iunie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.