Libertatea ca sens, în toate sensurile

Aveam explicația năruirii multor români în neosuveranism, implicit, în încrederea acordată unor lideri politici cu grave tulburări de personalitate și, în cheia asta, voiam să public un articol. Unul cu nuanțe științifice, îmbinând descoperirile epigeneticii și ale neuroștiințelor existențiale; loc unde imagistica cerebrală desenează pe ecran ”harta” sentimentelor, a simțirilor, a reacțiilor omenești născute din ignorarea sinelui. Vorba fiind de mari frustrări cronice, generate de ignorarea acelui ”Dumnezeu” purtat de fiecare; și care, luat în seamă și pus în valoare cu curaj, face ca omul să devină în viață cel care era și este menit să fie. O realizare ce, însemnând ”găsirea sensului”, înalță omul într-o firească și permanentă fericire. Întrucât scopul vieții nu e căutarea fericirii - spre a o găsi mereu și nedurabil în te miri ce locuri și oameni - ci este sensul personal.

Iată însă că, după câștigarea alegerilor prezidențile de Nicușor Dan, în pagina mea – eu susținând deschis aici și în presă candidatura acestuia - un neosuveranist scria revoltat unei doamne, susținătoare a matematicianului cu doctorat la Sorbona: ”Tu trebuiești dusă peste hotare, să vezi cum se câștigă un ban!... Apoi scoatem cele două partide în afara legii” – el făcând referire la propunerea comentatoarei cu pricina.

Dincolo de săritul la beregată – propriu multor neosuveraniști – m-a bucurat sinceritatea omului pe care îl cunosc și știu că a lucrat din greu prin străinătate câțiva ani, întorcându-se în țară. Așadar, om trăit și pățit.

Cum cunosc o sumedenie de oameni ”plecați la muncă”, harnici și dornici de câștig - unii rămași definitiv în străinătate - grație observației și unei statistici personale, am ajuns la câteva concluzii...

Cred, așadar, că fiecare om decide absolut singur, pentru el, dacă pleacă sau nu. După cum tot el, mai tânăr fiind, a decis cum și cât s-a școlarizat, format și calificat în ceva... Cert este că nimeni nu l-a putut obliga nici să se instruiască și nici să plece. Eu, de pildă, nu aș fi plecat nicidecum - decât în excursii - găsindu-mi mereu menirea în România, începând cu medicina, continuând cu gazetăria, literatura, eco-civismul și alte practici dragi spiritului și trupului.

Trebuie înțeles însă că lucrul - în străinătate, ca și aici! - e foarte diferit în funcție de om: în funcție de calificări, de priceperi, de diplome, de ofertele și de nevoile angajatorului, străin sau român etc.

Sunt români care acolo, în străinătate, lucrează mult, bine și aparent ”ușor” - în birouri, cabinete, aviație, cercetare, științe, medicină, diplomație etc.- fiind foarte apreciați și bine plătiți, iar străinii țin mult la ei!... Alții, dimpotrivă: trag greu pentru bucata de pâine și sunt din abundență, formând ”grosul pălmașilor”... Doar ei sunt cei care, revoltați, clamează greul de a câștiga banul.

Cert este că și unii, și alții s-au pregătit profesional aici... România i-a școlarizat, România i-a format atât de diferit, ajungând ce sunt și atât cât sunt, în funcție de propria intenție și strădanie, de aici rezultând diferența de atitudine. În viață și la vot!

Cei care lucrează ”ușor”, fiind foarte apreciați, bine plătiți și având calificări vocaționale potrivite – subliniez ”vocaționale” - au votat în masă cu Nicușor Dan, înțelegând gravele tulburări de personalitate ale unor lideri neosuveraniști, precum și pericolul dictaturii! Pe ipoteticii dictatori nu-i mai numesc. Nu merită!

Ei sunt ”vânzătorii de vise”... Vise goale, vândute electoral... Vise goale și întunecoase, pe baza cărora escrocii – aici și aiurea - vor să ajungă la ciolan, profitând de cei pe care, pripit, i-aș putea numi naivi!... Dar ei sunt cu totul altceva!: sunt oamenii care nu și-au găsit sensul. Cei care, la vremea tinereții, nu au avut norocul venirii pe lume în familii iubitoare care, într-un fel sau altul, observându-i, să îi încurajeze întru sens, punându-le în valoare și dezvoltându-le ”talanții” personali: adevăratele cărămizi ale libertății și ale permanentei fericiri.

Aceștia, ajungând în cele din urmă să facă o meserie oarecare sau să caute un ”job” – doar bani să iasă! – formează o uriașă masă de manevră în mâna ”vânzătorilor de vise”. Nefiind ”salvați” la timp de propriii părinți, ei mereu vor căuta fericirea... Uneori și într-un tătuc – lider politic sau... patron de firmă – căruia să i se supună, nădăjduind într-o siguranță al cărei preț este libertatea; uneori sănătatea sau pierderea unor oameni dragi de acasă. Căci merită acceptat: numai în libertate omul își poate găsi sensul... Sensul în toate sensurile cuvântului!

Până la urmă, între ”a avea” de toate și ”a fi” cel menit să fii, e simplu de ales...