Monitorul de Suceava Box

Laurențiu Ungureanu de la CSM Suceava a devenit campion național de juniori

Gabriel TODERAŞCU

Secția de box a Clubului Sportiv Municipal Suceava continuă să producă rezultate. Ultima performanță notabilă este legată de numele lui Laurențiu Ungureanu, care a reușit să devină campion național de juniori, într-o gală cu record de participare, găzduită zilele trecute de Sala Polivalentă din Piatra Neamț.

„Laurențiu a muncit mult în ultima vreme, a participat la multe sparring-uri, așa că această medalie de aur n-a picat de nicăieri. Concursul în sine a fost foarte greu, mai ales că la categoria sa, 70 de kilograme, tabloul de concurs a fost foarte numeros. A câștigat însă foarte clar toate cele cinci meciuri din program, în finală izbutind să-l învingă fără dubii, 5-0 la decizie, pe adversarul său numărul unu, un pugilist din Pitești, campionul de anul trecut. În urma acestui succes putem spune că am împușcat doi iepuri, Naționalele de Juniori reprezentând criteriul de calificare pentru Campionatele Europene din Rusia, care vor începe peste trei săptămâni, de unde sperăm să venim din nou cu vești bune. Pentru noi, cei care activăm la secția de box a CSM urmează un program foarte încărcat și sperăm ca promisiunea venită din partea Primăriei, aceea de a ni se asigura un stagiu de pregătire centrală, să se îndeplinească”, a declarat antrenorul Andu Vornicu, care a dorit să mulțumească pentru sprijin Consiliului Local Suceava, și oamenilor de afaceri Sergiu Rotari, Ionuț Rotaru, Mihai Ududec și Bogdan Straton.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Septembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.