Monitorul de Suceava

La catafalcul fotbalului românesc

Gabriel MANTA

Îmi revine plăcerea de a vă acompania zilnic timp de o săptămână, dar neplăcerea de a începe cu colapsul fotbalului românesc în cupele europene. Spre ghinionul ei, CFR a avut noroc! Noroc - pentru că doar niște luxemburghezi se mai aflau între campioana României și grupele Ligii Europa, iar acest noroc s-a transformat în cel mai cumplit blestem, acela de a-și exhiba prostia (să nu ne ferim de cuvinte). Conceicao trebuia să spună un sigur cuvânt la interviul de după meci, demisia, nu să aștepte să fie dat afară. Chiar nu mai există onoare pe lumea asta, sunt toți atârnători în fotbal?! La fel și conducerea, toți ăia care au reparat ei lucrurile după 1-1 cu Molde și au dat afară antrenorul... Piatră pe piatră n-ar mai trebui să rămână din clădirea lor de birouri, demolată precum spitalele vechi, să se piardă viciul. Cât despre jucători... niște râși, cuvânt preluat din jargonul lor.

Trecem la FCSB. Fapt: sunt transferați doi jucători exact înaintea dublei cu Rapid Viena, iar ambii joacă titulari tur-retur. Vi se pare profesionist? Cât despre bietul portar, nu a mai primit nicio șansă de la sosisrea lui Bălgrădean, iar acum i se impută ratarea calificării. Nu, vina e de-acolo de unde se-mpute peștele. E la centralistele de la telefonul fără fir, e pe bancă și abia apoi în teren. A luat Vlad mingea de-afară și a băgat-o în poartă? Nu, asta a făcut Stângaciu la meciul cu Montpellier, în 1990 (a prins mingea deasupra transversalei și a căzut cu ea în poartă)! La Vlad, care din păcate era supramotivat, s-a întâmplat așa: a plonjat peste un metru în afara porții și a respins la un adversar, acesta a reluat PE POARTĂ, Vlad a respins, mingea a ajuns la un alt austriac care a trimis-o PRIN FAȚA PORȚII, iar intervenția lui Bălașa a băgat-o în plasă! E o întreagă babilonie, dar Vlad a fost victima predilectă, deși în alte faze a salvat din situații de unu-la-unu. Fără acest (auto)gol, scorul era unul de calificare, dar să fim sinceri până la capăt, FCSB nu a arătat că ar merita să treacă mai departe. De pildă, sistemul VAR ar fi anulat primul gol, când Roman s-a aflat în ofsaid chiar sub ochii tușierului. O calificare a la Hajduk ar fi măturat tot gunoiul de la FCSB sub preș. Dar adevărul e ăsta care ne privește acum în ochi.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Septembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.