Monitorul de Suceava Umanitar

La Simfonii de Toamnă s-au strâns 16.000 de euro pentru o familie cu probleme, din Dolhasca

Sandrinio NEAGU

Publicul prezent la spectacolul Simfonii de Toamnă s-a dovedit extrem de generos şi a rezonat cu situaţia prezentată de organizatori vizavi de problemele pe care le întâmpină familia Bahrin, din Dolhasca, o familie cu cinci copii care nu are o casă. În numai 10 minute, cei peste 8.000 de spectatori au donat suma de aproximativ 16.000 de euro.

Într-un comunicat de presă semnat de Eugen Scriban, preşedintele pentru perioada 2019-2020 al Rotary Club Suceava Bucovina, precum şi de Dan Cuşnir, manager de proiect Simfonii de Toamnă, sunt adresate mulţumiri atât publicului, cât şi celor 120 de artişti ai Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” din Chişinău, care au creat o seară magică în Suceava.

„Aceasta este normalitatea pe care ne-o dorim la noi acasă, în Suceava, şi doar împreună vom reuşi. Noi, membrii Clubului Rotary Suceava Bucovina, avem convingerea că oricât am face pentru comunitate, nu este suficient; întotdeauna Suceava merită mai mult decât putem noi face pentru ea. Am simţit anul acesta că publicul Simfoniilor de Toamnă a crescut odată cu Simfoniile şi că împreună cu Clubul Rotary Suceava Bucovina poate face ceva cu adevărat măreţ. Cu puţin de la fiecare, acest vis va deveni realitate. Şi de aceea am mers cu un mesaj din inimă pentru public: să fim oameni-înger pentru aceşti cinci copii şi să îi ajutăm să nu abandoneze şcoala şi să trăiască în condiţii decente”, se arată în comunicatul de presă.

Organizatorii spun că mesajele pe care le-au primit la finalul evenimentului nu fac altceva decât să le dea încredere şi energie, chiar dacă logistica unui proiect de acest gen este complexă, dar şi provocatoare.

„Mulţumim din suflet partenerilor, sponsorilor şi promotorilor Simfoniilor de Toamnă. Datorită lor şi la ediţia a VIII-a accesul publicului a fost gratuit în condiţiile în care Simfoniile de Toamnă reprezintă, probabil, singurul eveniment cultural major care foloseşte 0 lei din bani publici. Un gând cu totul special către presă şi partenerii media, cei care ne-au fost alături încă de la prima ediţie în promovarea Simfoniilor de Toamnă. Membrii Clubului Rotary Suceava Bucovina sunt onoraţi de faptul că la Suceava începutul toamnei este asociat cu Simfoniile de Toamnă”, au mai transmis organizatorii.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Septembrie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.