Monitorul de Suceava Investiţie

La Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni va fi inaugurată o sală de sport modernă

Stelian BORHAN

Lucrările la cea mai nouă sală de sport din municipiul Fălticeni sunt finalizate. Elevii Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni vor avea începând cu data de 21 martie un spaţiu modern pentru practicarea sporturilor de masă şi pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică.Unitatea de învăţământ era ultima dintre cele patru şcoli gimnaziale din municipiu care nu aveau o sală de sport la standarde actuale. Consiliul Local Fălticeni a aprobat în unanimitate marţi, 12 martie, atribuirea numelui gimnastei Maria Olaru noii săli de sport, în semn de preţuire pentru această sportivă, dar şi ca o obligaţie spre performanţă a celor care vor păşi pragul sălii de sport. 

„Autorităţile locale continuă să susţină, prin investiţii, modernizarea unităţilor de învăţământ din Fălticeni. În fiecare an, în buget sunt prevăzute alocări de fonduri pentru grădiniţe, şcoli şi licee. Una dintre investiţiile finalizate în acest an este noua sală de sport de la Şcoala Gimnazială <Alexandru Ioan Cuza>. Aceasta are 280 de metri pătraţi, două vestiare pentru fete şi băieţi, un vestiar pentru profesori, două grupuri sanitare şi spaţiu depozitare materiale sportive. Structura este realizată pe un schelet metalic, cu pereţi din panouri termoizolante şi elemente de anvelopare moderne. Sala este dotată la cele mai moderne standarde.

Consider necesar de a rescrie o nouă pagină din istoria sportului din municipiul Fălticeni, prin cinstirea unei personalităţi a sportului românesc, gimnasta Maria Olaru, fostă elevă a Şcolii <Alexandru Ioan Cuza>, cu un remarcabil palmares în gimnastică pe plan naţional şi internaţional”, a precizat primarul Cătălin Coman.

 

Maria Olaru, campioană europeană şi mondială

Maria Olaru s-a născut pe 4 iunie 1982, la Fălticeni. A învăţat la Şcoala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” şi a început gimnastica la vârsta de 6 ani în oraşul natal. La vârsta de 7 ani, a început gimnastica de performanţă la CSS Cetate Deva. La doar 11 ani, în 1993, este promovată în lotul de senioare, făcând faţă cu brio cerinţelor de pregătire. Având în vedere vârsta sportivei, în 1996 intră în lotul olimpic de junioare şi participă la Campionatele Europene de Junioare din Anglia, unde cucereşte locul întâi la sărituri, devenind astfel Campioană Europeană. După acest Campionat European, a revenit la Deva şi s-a alăturat, din nou, lotului olimpic de senioare.

Din 1998, Maria Olaru a participat la competiţiile de senioare, câştigând medalia de aur cu echipa şi cea de argint la sărituri, la Campionatele Europene din Rusia. În 1999 a participat la Campionatele Mondiale din China, unde a câştigat medalia de aur cu echipa, aur la individual compus, bronz la sărituri. Maria Olaru a ajuns în 3 finale pe aparate la acest campionat, şi anume: sărituri (locul III), paralele (locul VI) şi bârnă (locul IV). Titlul mondial la individual compus este al doilea din istoria gimnasticii feminine româneşti, primul fiind obţinut de Aurelia Dobre în 1987, la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, Olanda.

Maria a fost o gimnastă completă, care, la finalul anului 2000, a decis să se retragă în glorie din activitatea competiţională.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Martie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.