Monitorul de Suceava Opinie

Ioan Balan: ”Cine a venit în Suceava o dată, s-a îndrăgostit de Bucovina”

Sandrinio NEAGU

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan este de părere că proiectele de infrastructură rutieră și feroviară demarate în ultimii doi ani vor fi duse cu bine până la capăt și Bucovina va fi mai aproape de București, de Constanța și Brașov, de Cluj-Napoca și Sibiu, de statele din Uniunea Europeană. În opinia parlamentarului sucevean aceste proiecte sunt extrem de importante în special pentru turism.

”Demersurile concertate ale parlamentarilor și primarilor liberali din Suceava, precum și ale președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, au transformat județul într-un adevărat pol turistic național, Suceava având în prezent recunoscute cele mai multe destinații istorice din țară. Mulțumesc reprezentanților Guvernului, în special prim-ministrului Nicolae Ciucă, pentru că au înțeles cât de important este pentru Suceava și pentru întreaga Regiune Nord-Est să avem parte nu numai de o recunoaștere formală a potențialului turistic bucovinean, ci, pe baza acestei recunoașteri, să putem sprijini turismul prin investiții publice de calitate și prin susținerea antreprenorilor privați din acest domeniu”, a arătat Ioan Balan.

Deputatul liberal și-a exprimat aprecierea pentru ministrul sucevean al Turismului, Daniel Cadariu. ”S-a încăpățânat și a reușit să relanseze programul de acordare a tichetelor de vacanță pentru angajații din sectorul public. Acest program guvernamental, prin care este sprijinit turismul în interiorul frontierelor României, a ajutat foarte mult sectorul turistic românesc, inclusiv pe cel din Bucovina și am convingerea că anul acesta va contribui la relansarea turismului românesc după pandemie. Vreau să cred că atunci când își vor face planurile pentru vacanța de vară sau pentru cea de iarnă, românii vor alege frumusețea inegalabilă a reliefului montan sucevean, liniștea sufletească oferită de mănăstirile bucovinene, tărâmurile pline de istorie ale cetăților de scaun, precum și ospitalitatea și mâncarea gustoasă din unitățile noastre de cazare. Să știți că cine a venit în Suceava o dată, s-a îndrăgostit de Bucovina și a revenit mereu pe meleagurile noastre”, a concluzionat Ioan Balan.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Iunie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.