Monitorul de Suceava

„Împreună Construim Zâmbete!”, eveniment de sensibilizare a opiniei publice cu privire la problemele persoanelor cu sindrom Down

Daniela MICUŢARIU

Asociația Sindrom Down Suceava organizează miercuri, 28 mai 2025, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, între orele 10:30 - 14:30, evenimentul „Împreună Construim Zâmbete!”.

Organizatorii propun sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele persoanelor diagnosticate cu sindromul Down și combaterea discriminării acestora. Președintele Asociația Sindrom Down Suceava, Cucurezeac Radu Florin, a spus că acțiunea va cuprinde momente de muzică, dans, pictură, sport și alte surprize, susținute de grupuri de copii de la școlile din municipiul Suceava, intervenții ale partenerilor și autorităților publice și diverse activități interactive pentru copii.

La eveniment vor participa copii cu sindrom Down, elevi ai școlilor din municipiul Suceava, studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, dar și reprezentanți ai administrației publice locale, ai ONG-urilor și ai mass-mediei sucevene, care împreună vor susține cauza copiilor afectați de sindromul Down.

Evenimentul „Împreună Construim Zâmbete!” este organizat în asociere cu  Primăria Municipiului Suceava și aprobat de Consiliul Local Suceava, în parteneriat cu Asociația Institutul Bucovina, Școala Gimnazială nr. 8 Suceava, Asociația Bucovina Dance Studio, Asociația Equestrian Dreams, Party KIDS, Asociația EDUMAX, Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava, GPP Gulliver Suceava, Asociația Sportul pentru Toți, Asociația Club Sportiv Trib, Colegiul de Artă ,,Ciprian Porumbescu” Suceava.Pentru mai multe informații despre eveniment: adresa de email: sindromdownsuceava@yahoo.com și telefon: 0746050502, persoană de contact Radu Cucurezeac, președinte al Asociației Sindrom Down Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.