Monitorul de Suceava

Igaş: Disponibilizările din MAI încep în aproximativ 30 de zile; posturile vor fi scoase la concurs

 

Disponibilizările din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor începe în aproximativ 30 de zile, a anunţat, ieri, ministrul Traian Igaş, precizând că după studierea şi rectificarea organigramelor toate posturile vor fi scoase la concurs şi ulterior ocupate.

Ministrul Traian Igaş a spus că de la învestirea sa în funcţie a primit misiunea de a restructura, reorganiza şi moderniza MAI. El a precizat că procesul a fost început încă din vremea fostului ministru Vasile Blaga şi că nu i se pare un lucru rău că şi-a propus să-l ducă la capăt.

Igaş a amintit că bugetul pe anul 2011 obligă conducerea MAI să recurgă la restructurări, procesul fiind îngreunat de faptul că legea privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat al ministerului pe anul 2011 a fost respinsă în Parlament.

Ministrul a mai spus că până vineri seară speră să se încheie analiza organigramelor de personal şi ca acestea să fie îmbunătăţite, inclusiv să devină mai flexibile, mai comprimate şi să se reducă numărul de posturi din Aparatul central.

Igaş a adăugat că la finalul acestui proces scopul este ca din cei aflaţi în misiune în stradă să nu dispară nici un post.

 

Disponibilizările vizează structurile suport şi Aparatul central

Ministrul a subliniat că disponibilizările vizează mai ales structurile suport şi Aparatul central. El a precizat că o reformă adevărată nu a fost făcut până acum în minister şi că sunt posturi care nu se justifică, astfel că a luat în analiză fiecare structură în parte.

Traian Igaş a explicat că după ce se încheie analiza la fiecare organigramă, posturile vor fi scoase la concurs şi ulterior vor fi ocupate.

Ministrul a amintit că cei care vor rămâne în minister vor avea în continuare toată susţinerea conducerii instituţiei şi a asigurat cetăţenii că procesul de restructurare nu face decât să crească ordinea şi siguranţa publică.

Igaş a asigurat că din luna iulie, respectiv de la începutul trimestrului trei, angajaţii MAI nu vor avea de suferit în ceea ce priveşte salariile.

Totodată, ministrul Internelor a mai spus că de vineri va fi supus dezbaterii publice proiectul privind legea statutului poliţistului, prin care se urmăreşte o revoluţionare a acestui statut.

În ceea ce priveşte reducerea normei pentru hrană în luna iunie cu 550 de lei, ministrul a spus că diferenţa va fi redată poliţiştilor în trimestrul trei, asigurând că există prevederi bugetare în acest sens.

 

„O situaţie temporară, o amânare, şi nu o tăiere a drepturilor”

Ministrul a mai subliniat că, potrivit Notei-raport aprobate în 1 iunie, măsura acordării a 130 de lei din valoarea financiară a normei de hrană pentru lucrătorii MAI va fi aplicată numai în luna iunie, urmând ca din trimestrul III al anului în curs să se acorde diferenţa aferentă.

"Vreau să asigur pe toţi lucrătorii MAI că este vorba despre o situaţie temporară, despre o amânare, şi nu despre o tăiere a drepturilor, iar diferenţa de bani va fi returnată integral. Este regretabil faptul că Legea privind unele măsuri speciale pentru încadrarea în limitele bugetare pentru MAI în anul 2011 a fost respinsă de Parlament şi că suntem nevoiţi în acest moment să afectăm - chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp - drepturile salariale ale tuturor angajaţilor. Asigur personalul MAI că procesul de reformă pe care l-am demarat se va desfăşura într-o manieră corectă, în beneficiul modernizării instituţiei şi în folosul angajaţilor care îşi fac datoria cu profesionalism şi responsabilitate", a mai spus Traian Igaş.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a subliniat că întotdeauna salariaţii şi-au primit drepturile cuvenite, chiar dacă au fost şi în trecut situaţii asemănătoare, când au fost amânate plăţile pentru drepturi suplimentare, cum ar fi dreptul la banii de haine sau dreptul la norma de hrană.

Şefii de structuri din Ministerul Administraţiei şi Internelor i-au prezentat ministrului Traian Igaş, în cadrul unei şedinţe de miercuri, organigramele instituţiilor pe care le conduc, pentru a face o analiză şi a vedea unde se pot restructura posturi.

Traian Igaş a declarat că le-a cerut şefilor de structuri organigramele pentru a le analiza, că acestea au fost întocmite şi că vor fi revizuite în cadrul unei şedinţe de miercuri. Ministrul a mai spus că o soluţie la continuarea restructurărilor din MAI este şi desfiinţarea câtorva mii de posturi nebugetate.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Iunie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.