Monitorul de Suceava Periplu infracțional

Hoțul unei autoutilitare, prins în alt județ și reținut după gratii

Radu LUPAŞCU

Un tânăr din comuna Dorna Candrenilor, căutat de polițiști după furtul unei autoutilitare din curtea unui service din Vatra Dornei, a fost depistat cu tot cu autovehiculul sustras într-o localitate din județul Bistrița-Năsăud, unde încerca cel mai probabil să-l vândă. El s-a ales cu un dosar penal și a fost reținut în arest 24 de ore pentru fapta sa.

Furtul a fost semnalat în cursul dimineții de joi, când Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că a fost furată o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter din curtea unui service din municipiu. Autoutilitara Mercedes fusese parcată în seara zilei de miercuri de către proprietar în curtea service-ului de pe strada Roșu din Vatra Dornei, pentru repararea unor defecțiuni la sistemul de frânare ce trebuiau efectuate a doua zi. Joi dimineaţă, când a venit la service, a constatat lipsa din curte a autoutilitarei.

Fiind audiat de polițiști, proprietarul a declarat faptul că a parcat autoutilitara în cursul serii de miercuri în curtea service-ului, a lăsat cheile în contact, iar în autoutilitară avea mai multe unelte și 2 motofierăstraie.

În urma unor informații obținute de polițiști, aceștia au efectuat verificări extinse în localități din județul vecin Bistrița-Năsăud. Cu această ocazie l-au identificat pe principalul suspect, Andrei C., din comuna Dorna Candrenilor, și au putut reface traseul acestuia din cursul nopții și dimineții care trecuse.

S-a stabilit astfel că în cursul nopții, în jurul orei 03.00, s-a deplasat la locuința unei femei, unde a forțat ușa de la intrare și a pătruns în holul de acces al casei. Fiind surprins de proprietară, individul a părăsit locuința acesteia, fără a reuși să sustragă bunuri din interior.

S-a deplasat apoi în jurul orei 04.00 pe strada Roșu din Vatra Dornei, a pătruns în curtea service-ului în care se afla parcată autoutilitara, s-a urcat la volan și a plecat cu ea la drum. A condus-o astfel, fără a deține un permis de conducere, pe traseul strada Roșu, strada Colăcelu, într-o zonă izolată, unde a rămas până în jurul orei 06.00. În cursul dimineții a plecat apoi spre satul Ciosa al comunei Prundu Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud. În jurul orei 13.45 el s-a întors cu autovehiculul în comuna Tiha Bârgăului, satul Piatra Fântânele, unde a fost văzut și interceptat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei.

Față de suspect se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”. Având în vedere gravitatea faptelor sale, pe numele său polițiștii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri față de acesta să fie propusă luarea unei măsuri preventive.

În același timp, pe numele său s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat”, proprietarul autoutilitarei constituindu-se în parte civilă cu suma de 20.000 de lei, reprezentând contravaloarea mașinii furate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 August 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.