Monitorul de Suceava Parteneriat

Flutur anunţă că două proiecte de turism din landul austriac Stiria ar putea fi implementate în judeţul Suceava

Dan COMAN

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, la finalul vizitei de lucru pe care a efectuat-o în landul austriac Stiria, că două proiecte de turism din această zonă a Austriei ar putea fi implementate în judeţ. Gheorghe Flutur a menţionat că ultimele întâlniri pe care le-a avut în Austria s-au axat în special pe tema turismului, la discuţii fiind prezenţi şi primarii din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, şi din Vatra Dornei, Ilie Boncheş.

„În cadrul discuţiilor, partea austriacă a prezentat o serie de materiale privind asocierea în turism, rezultatele obţinute de ei pe diferite domenii, precum şi o serie de probleme cu care se confruntă, în special cu forţa de muncă”, a spus Flutur. El a arătat că printre proiectele demarate de landul Stiria şi care ar putea fi dezvoltate cu parteneri din România, din judeţul Suceava în special, este proiectul „Traseul graniţelor”. „În cadrul acestui proiect vor fi stabilite trasee pornind din Austria şi până în Bucovina. De precizat că ei au început acest proiect inclusiv cu trasee pentru biciclete. De asemenea, un alt proiect este <Reţeaua castelelor>, care ar putea fi făcut în parteneriat cu judeţul Suceava, în cadrul căruia ar putea fi promovată Cetatea de Scaun a Sucevei”, a explicat şeful administraţiei judeţene. El a adăugat că tot în cadrul discuţiilor au fost prezentate asocierile din domeniul turismului din această zonă a Austriei, mecanismele juridice şi financiare ale acestora, precum şi modul în care administraţia se implică, alături de mediul privat, în promovarea unor proiecte şi pentru atragerea de fonduri. De asemenea, în cadrul întâlnirilor s-a evidenţiat faptul că în landul Stiria se implementează o serie de strategii de marketing pentru promovarea produselor specifice fiecărei zone”, a mai explicat Gheorghe Flutur. El a declarat că o problemă importantă pe care a ridicat-o partea austriacă este cea legată de criza forţei de muncă. „Aici am discutat despre preocupările lor pentru specializarea forţei de muncă, dar şi de elementele şi mecanismele prin care să atragă forţa de muncă, iar aceasta să rămână în acest domeniu al turismului”, a precizat preşedintele CJ Suceava.

 

Flutur anunţă că anul acesta urmează să fie încheiat un parteneriat cu landul Stiria

Gheorghe Flutur a mai adăugat că primarii celor trei staţiuni turistice din judeţul Suceava prezenţi la discuţii au prezentat asocierea încheiată între Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, care va contribui la dezvoltarea turismului din această zonă a judeţului. „S-a vorbit despre posibilitatea realizării unor proiecte integrate, a unor sisteme de informare comune şi sisteme de transport care să lege cele trei localităţi. De asemenea, am discutat şi despre posibilitatea implementării unui sistem de bilete unic în cele trei localităţi, care să includă intrări atât pe pârtiile de schi, cât şi la obiectivele turistice, dar şi transportul între staţiuni”, a mai precizat Gheorghe Flutur, care a adăugat că „odată realizate contactele între primăriile din judeţ şi primării din această zonă a Austriei, dar şi cu agenţi economici din turism şi reprezentanţi ai unor asociaţii de turism, rămâne ca de acum încolo să aibă loc întâlniri şi discuţii comune care să contribuie la implementarea de parteneriate şi la dezvoltarea cât mai curând a unor proiecte comune concrete”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta a arătat că pe întreaga perioadă a vizitei în landul Stiria, delegaţia suceveană a fost primită de autorităţi şi personalităţi de cel mai înalt rang, el evidenţiind şi implicarea comunităţii de români din această zonă, şi în special a sucevenilor. „Am avut parte de o primire extrem de caldă, la cel mai înalt nivel, care ne face să credem că această vizită va avea foarte curând şi rezultate de excepţie”, a subliniat şeful administraţiei judeţene. El a mai declarat că urmează ca în acest an să fie încheiat un parteneriat între judeţul Suceava şi landul Stiria, pe domenii de activitate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Martie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.