Monitorul de Suceava

Flutur a discutat cu autoritățile din Cernăuți despre starea de sănătate a mitropolitului Longhin Jar, despre care s-a spus în presă că ar fi fost bătut

Dan COMAN

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în cursul zilei de marți, având în vedere informațiile apărute în presa de la Cernăuți, dar și din România, referitoare la starea de sănătate a Mitropolitului Longhin Jar, starețul mănăstirii Bănceni, din cadrul Eparhiei Cernăuțiului și Bucovinei, regiunea Cernăuți - Ucraina, sunat-o pe Luminița Odobescu, ministrul de Externe, pentru a discuta despre această situație și pentru a afla mai multe amănunte despre caz.

Demersul lui Gheorghe Flutur a fost făcut după ce în presa din Ucraina au apărut informații potrivit cărora mitropolitul Longhin ar fi fost bătut foarte tare. „Am avut ulterior o discuție legată de starea de sănătate a părintelui Jar cu guvernatorul regiunii, Ruslan Zaparaniuk, în care mi-am exprimat îngrijorarea față de informațiile apărute privind starea de sănătate a preotului și am solicitat informații mai multe de la guvernator. Conform informațiilor primite de la guvernatorul regiunii Cernăuți, părintele Jar este internat în spitalul bisericii de la Bănceni cu unele probleme de sănătate”, a spus Flutur.

El a arătat că Ruslan Zaparaniuk i-a transmis că vânătăile de pe față și de la ochi, care au putut fi văzute în unele imagini, sunt în urma unei căzături și a respins acuzațiile din presă cum că mitropolitul ar fi fost agresat fizic de cineva. „De asemenea, mi-a mai spus că există în acest sens și o declarație dată de adjunctul părintelui de la biserica Bănceni, care confirmă cele spuse de el. L-am rugat pe guvernatorul Zaparaniuk să facă tot ce este posibil instituțional pentru a avea grijă de starea de sănătate a părintelui Jar și mi-am exprimat încrederea că acest lucru se va întâmpla, urmând să discutăm și în zilele care urmează despre starea domniei sale. Am făcut aceste demersuri ca om, ca român, și am sunat partenerii din Ucraina, așa cum am mai făcut-o și cum o fac și ei când sunt probleme de clarificat”, a încheiat Gheorghe Flutur.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Februarie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.