Monitorul de Suceava

Finanțele sucevene transmit contribuabililor că declarația unică trebuie depusă până la data de 26 mai, inclusiv

Dan COMAN

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a transmis contribuabililor că termenul limită pentru depunerea declarației unice (formularul 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute în anul precedent.

Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul 2024 au avut, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal.

De asemenea, această declarație se depune şi de către persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS).

Și persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligaţia declarării veniturilor şi depunerii declarației.

Declarația se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV) sau pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată. Aceeași declarație se poate depune și în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei în format de hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la internet pot utiliza calculatoarele destinate autoservirii din cadrul unităților fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual, completarea și depunerea declarației unice. Lista sediilor unităților fiscale în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate autoservirii se regăsește pe portalul www.anaf.ro, la secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.

De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice.

Informații suplimentare pot fi obținute accesând portalul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente și alte materiale informative; participând la webinariile susținute de ANAF (20 și 21 mai, ora 10.00); telefonic, la numărul 031.403.91.60 sau la structurile de asistenţă pentru contribuabili din cadrul unităţilor fiscale teritoriale.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.