Monitorul de Suceava

Fără ochean

Gabriel MANTA

Iată că Dinamo reușește să ne țină cu nasul în foaia cu calcule. Cel mai greu joc din programul rămas, cel de la Sepsi, a fost abordat de gazde la greșeala adversarului. De atât a fost capabil Neagoe, în cel mai pur stil pițurcian, că doar antrenorul lui Sepsi a ucenicit atâția ani pe lângă domnul Piți. Apoi, când greșeala a apărut în bătătura proprie, căci asta înseamnă a provoca un penalty când golul era departe de a fi iminent), gazdele au încercat să joace și ele ceva, dar norocul nu putea ține cu cei fricoși. Două transversale nu fac cât un gol. Această victorie a lui Dinamo, coroborată cu rezultatul dintre Astra și Viitorul (3-0), mai adaugă un loc de play-off în bătaia puștii. Sunt trei acum. Chiar dacă Astra a urcat și îi mai trebuie doar două puncte, are și cel mai greu program. Țintele mai apropiate sunt acum Viitorul și Sepsi, care mai au și meci direct în penultima etapă a sezonului regulat. Pentru Dinamo ar fi convenabil să câștige băieții lui Hagi, căci doar cu Sespsi o avantajează rezultatele directe. Deși nu pot fi excluse nici echipele aflate pe locurile intermediare, este cert că de-acum play-off-ul se vede mai clar din Ștefan cel Mare, cu ochiul liber, nu mai e nevoie de ochean.

Deși am tras cât am putut de timp pentru a cuprinde aici și o victorie a României în FED Cup, meciul s-a prelungit și a fost nevoie și de partida de dublu. Așadar, după 1-1 în prima zi, scorul s-a repetat și în a doua, cu victorie muncită a Simonei Halep la Pliskova (dar cum putea fi altfel?) și o înfrângere a Mihaelei Buzărnescu la Siniakova. În două vorbe, Simona ar fi putut să câștige și în două seturi, dar acolo Pliskova chiar a dat tot ce-i mai bun în ea, s-a văzut că juca sub steagul țării sale, nu pe persoană fizică. În decisiv, după ce Pliskova a salvat o minge de meci și s-a apropiat la un game, toți aveam în minte isprava ei de la AO, când a eliminat-o pe Serena de la 4 mingi de meci! N-a fost cazul, Simona a închis la a doua ocazie, iar ca impresie generală parcă a devenit mai ofensivă, mai curajoasă în a-și asuma ”winnere”. Din păcate, Mihaela s-a lovit de zidul Siniakova, rar am văzut așa spirit de sacrificiu ca apărătoare. La dublu, sper ca Siniakova să fi resimițit oboseala fizică și mentală, iar non-conformismul Monicăi Niculescu să fi făcut restul.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Februarie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.