Monitorul de Suceava

Evoluția de catifea

Gabriel MANTA

Deconcertante unele rezultate din Liga Campionilor, dar parcă rezultatele astea vin în urma unor jocuri încă și mai deconcertante! Barcelona își tot rotește jucătorii la mijloc, până acum punct fix fiind junele Frenkie de Jong, însă nu mai leagă nimic. Catalanii ar trebui să aducă ofrande pentru cele 4 puncte strânse cu Slavia Praga, la ce am văzut în această dublă părea că echipa cehă e favorita. Felul în care au dominat pe finalul meciului de acasă, minutul și ocazia, apoi cel în care au abordat returul, conducând-o pe Barcelona la cornere, mă fac să-mi exprim încă o dată admirația deplină pentru această echipă, în care Stanciu e o rotiță destul de importantă. Ultimul loc ocupat de Slavia e total nedrept, în altă grupă mai abordabilă probabil ar fi fost lider! Iar Dan Petrescu nu uită să ne amintească în nicio conferință de presă că el ne-a spus, că el a știut etc. Pe bună dreptate, aș zice. Eu sunt curios care va fi traiectoria antrenorului Trpisovsky, acesta având doar doi ani de experiență la nivel de primă divizie înainte de a fi numit la Slavia, pe care a făcut-o imediat campioană și a calificat-o în grupele Ligii Campionilor. De asemenea, sunt uimit că un portar precum Kolar nu a strâns până la 25 de ani nicio selecție la naționala cehă! Contribuția sa la acest nul de pe Camp Nou a fost iarăși consistentă, mai ales la acea minge înțepată de Messi din apropiere, la centrarea lui Ansu Fati.

Alt egal neprevăzut, dar fără consecințe, a făcut și City la Bergamo, Atalanta ștergând astfel acel rușinos covrig din dreptul punctelor (era singura echipă din competiție în această situație). Victorii fără carne pe ele au obținut cam toate celelalte mari favorite la trofeu, cu excepția cam surprinzătoare a Realului, care s-a redresat cu un set la zero pe spezele turcilor de la Galata, după ce în La Liga nu fusese în stare să înscrie măcar un gol celor de la Betis, cu care ar fi redevenit lider. Pe finalista de anul trecut, Tottenham, victorioasă și ea la scor, n-aș mai socoti-o favorită, practic a profitat de dubla cu Steaua Roșie ca să-și refacă golaverajul rușinat de bavarezi.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Noiembrie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.