Monitorul de Suceava

Elevii se întorc luni la cursuri, însă o altă vacanță îi așteaptă peste doar trei săptămâni

Adelina TALPALARIU

De luni, 14 ianuarie, elevii și preșcolarii revin la cursuri, după ce au avut parte de o vacanţă de iarnă generoasă, de trei săptămâni.

Însă următoarele zile de pauză vin mai repede decât s-ar fi așteptat; imediat va urma o zi liberă – 24 ianuarie, iar apoi vacanţa intersemestrială de o săptămână.

În intervalul 14 – 23 ianuarie, programul școlar va fi unul normal. Ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, este liberă potrivit legii, astfel elevii vor sta acasă. Iar pentru că aceasta pică într-o zi de joi, Guvernul ar putea face o  punte cu zilele de weekend, pentru ca bugetarii să poată beneficia de patru zile libere (joi, vineri, sâmbătă și duminică). Nici o decizie în acest sens nu a fost comunicată deocamdată.

Urmează încă o săptămână de cursuri 28 ianuarie – 1 februarie, ultima din semestrul I, perioada 2 – 10 februarie fiind consacrată vacanţei intersemestriale.

Semestrul al doilea începe pe 11 februarie, iar vacanţa de primăvară care include sărbătoarea Paștelui (catolic: 21 aprilie, ortodox: 28 aprilie), dar și ziua de 1 Mai, care este liberă, este programată pentru 20 aprilie - 5 mai.

Anul școlar are 34 de săptămâni, adică 168 zile lucrătoare.

Pentru elevii care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat, anul şcolar se va termina pe 31 mai, iar pentru cei de clasa a VIII-a pe 7 iunie. Elevii vor mai prinde şi alte zile libere (Ziua învăţătorului, celebrată la 5 iunie).

Mult așteptata vacanţă de vară este programată în intervalul 15 iunie - 15 septembrie 2019.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Ianuarie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.