Monitorul de Suceava Concurs

Elevii pasionaţi de limba engleză, între 11 şi 19 ani, pot câştiga o excursie în Marea Britanie

Adelina TALPALARIU

Elevii cu vârste cuprinse între 11 şi 19 aniau şansa de a câştiga o excursie în Marea Britanie, cursuri de limba engleză la Shakespeare School, înscrieri gratuite la examene Cambridge, cărţi, dicţionare şi rechizite, în cadrul celui mai mare concurs naţional de creaţie în limba engleză Shakespeare School Essay Competition, ediţia a XI-a.

„Eşti creativ, îţi place limba engleză şi visezi la vacanţa ideală în Marea Britanie? Participă la ediţia a 11-a Shakespeare School Essay Competition şi poţi câştiga o şcoală de vară în Marea Britanie, dar şi multe alte surprize! Tot ce trebuie să faci este să îţi activezi imaginaţia, să mai adaugi puţină aromă de originalitate şi pe toate să le strângi într-un eseu în limba engleză! Nu rata ocazia de a vizita Marea Britanie şi de a-ţi perfecţiona engleza la ea acasă, alături de tineri din toată lumea!”, transmite Asociaţia Shakespeare School pentru educaţie.

Shakespeare School Essay Competition este un concurs naţional de creaţie în limba engleză ce îşi propune să motiveze tinerii să îşi perfecţioneze limba engleză, să ofere şanse egale tinerilor din întreagă ţară de a studia limba engleză la cele mai înalte standarde, să deschidă orizontul tinerilor români spre un mediu academic de elită, prin participarea la şcoli de vara în Marea Britanie.

Tema eseului este ”A World with no Rules” (O lume fără reguli), lucrarea trebuind să se încadreze în 200-250 de cuvinte. Toate eseurile vor fi evaluate în funcţie de coerenţa, originalitatea şi creativitatea lor.

Participarea este gratuită, iar termenul limită de trimitere a eseului este 31 martie 2019. Înscrierea se poate realiza accesând https://www.shakespeare-school.ro/essay-competition/inscrie-te/.

Festivitatea de premiere va avea loc în luna iunie a acestui an, când va avea loc anunţarea oficială a celor 30 de finalişti câştigători la cele două categorii de vârstă (11-14 ani, 15-19 ani). Premiul cel mare pentru câştigătorul fiecărei categorii de vârstă este o excursie de o săptămână la o şcoală de vară, care se va desfăşura într-un campus universitar din Marea Britanie, urmând ca şi ceilalţi finalişti să primească diplome şi premii.

Profesorul cu cei mai mulţi concurenţi înscrişi în competiţie va participa gratuit ca însoţitor de grup la o tabără în Anglia, în vara anului 2019, iar profesorii de limba engleză care trimit minimum 10 participanţi la 2019 Shakespeare School Essay Competition vor primi un “Certificate of Merit” în format electronic.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Ianuarie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.