Gabriel TODERAŞCU
În organizarea clubului Academia de Sport din Suceava, condus de antrenorii Elena Vizitiu Lakhdari, Silviu Casandra și Rozana Ghiuță, stadionul Areni a găzduit zilele trecute o competiție de atletică pentru elevi, intitulată Cupa „Sprint Bucovina”. Micii atleți, cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani, au provenit de la LPS CSȘ Suceava, CSȘ Gura Humorului, CSȘ Rădăuți, CSM Botoșani, CSȘ Târgu Neamț, Școala Gimnazială Nr. 2 Iaslovăț, Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu de Jos, CS Alessia Fălticeni, Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus și Școala Gimnazială Tudora (Botoșani).
Evenimentul, care a avut ca obiectiv promovarea activității fizice, identificarea și susținerea tinerelor talente în domeniul atletismului, a avut în program întreceri de alergare pe diferite distanțe, de aruncarea greutății și aruncarea mingii de oină.
„A fost o zi extraordinară pentru toți cei implicați. Ne-am bucurat să vedem atâția copii activi, curajoși, pasionați de mișcare. Ne dorim ca în comunitatea noastră să se organizeze constant astfel de acțiuni”, a declarat antrenoarea Elena Vizitiu Lakhdari.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.